Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș transmit că nu a fost depistat niciun caz de Covid-19 în cele 16 centre rezidențiale, unde sunt ocrotiți aproape 1.000 de copii și persoane adulte cu dizabilități, persoane vârstnice cu nevoi speciale și cu diverse comorbidități.
Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara, spune că în plină pandemie de coronavirus trebuie să dăm dovadă de responsabilitate. Transmite că personalul medical de la spitalul pe care îl conduce a fost și este pe baricade și spune că sunt „intoxicări care duc la o creștere masivă a numărului de cazuri”. Unii oameni au refuzat testarea de Covid-19, spune Pătrașcu. Motivul? „Din cauza acestor intoxicări care duc la o creștere masivă a numărului de cazuri”, spune managerul Spitalului Județean Timișoara.
Legea care permite reactivarea carantinei, fie ea și la domiciliu, dar și internarea persoanelor infectate cu Covid-19 în spital, la decizia medicului, intră în vigoare de marți, 21 iulie. Grupul de Comunicare Strategică (GCS) face publică o situație referitoare la evoluția cazurilor confirmate cu SARS-Cov2 „în contextul generat de decizia Curții Constituționale a României”, din 2 până în 20 iulie.
Eveniment
Un accident rutier foarte grav s-a produs luni, în jurul orei 17:50, pe DN7, în localitatea Simeria Veche din Hunedoara. Două persoane și-au pierdut viața, iar o a treia a fost rănită și transportată de urgență la spital, după un impact frontal între două mașini.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit mort într-un apartament închiriat în regim hotelier, în zona Aradului din Timișoara. Polițiștii au intervenit de urgență.
Ştiri din Timiș
Temperaturile extreme din primele săptămâni ale anului, cu valori între -19 și +7°C, au provocat apariția mai multor gropi pe străzile din Timișoara. SDM a fost trimisă pe teren pentru reparații rapide, în special pe arterele intens circulate.
1
Ştiri din Timiș
Sindromul de epuizare profesională, cunoscut sub denumirea de burnout, reprezintă o problemă din ce în ce mai frecventă în societatea modernă. Această stare de epuizare fizică, emoțională și mentală afectează milioane de oameni din întreaga lume, având un impact semnificativ asupra calității vieții și performanței profesionale. Înțelegerea acestui fenomen complex este esențială pentru recunoașterea timpurie a simptomelor și adoptarea unor strategii eficiente de prevenire și tratament
Eveniment
Un apel la 112, făcut de un tânăr îngrijorat că tatăl și bunicul său nu au mai fost văzuți de vecini, a scos la iveală o situație șocantă, la Deva. Polițiștii au descoperit osemintele unui bărbat de 79 de ani, despre care fiul său a spus că ar fi murit în urmă cu mai bine de doi ani. Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, în acest caz a fost deschis un dosar penal, iar ancheta este în plină desfășurare pentru a stabili ce s-a întâmplat, de fapt.
România
La începutul acestui an, mai multe zboruri operate de companii aeriene cu plecare din vestul țării au înregistrat întârzieri semnificative sau au fost anulate, generând dificultăți reale pentru pasageri și numeroase situații de incertitudine. Deși astfel de probleme apar periodic în transportul aerian, modul în care operatorii aerieni aleg să comunice cu pasagerii rămâne, în multe cazuri, insuficient și neclar.
Eveniment
O presupusă scăpare de gaz semnalată la o grădiniță din Timișoara nu a fost confirmată, autoritățile stabilind că situația nu a prezentat niciun risc.
1
Eveniment
Un bărbat de 55 de ani din Pașcani a fost resuscitat și transportat la spital după ce a căzut într-o groapă de patru metri. Acesta se află în comă post-resuscitare.