La Timișoara rețeaua diplomatică, deja densă și chiar exotic populată, se îmbogățește cu un nou consulat onorific: cel al Republicii Coreea de Sud. Înființarea reprezentanței a fost deja aprobată de guvernul sud-coreean, dosarul aflându-se acum la Ministerul Afacerilor Externe român. A fost deja stabilit și cine este timișoreanul care va conduce consulatul onorific al Țării Dimineților Liniștite, la Timișoara.
Șapte compozitoare din Coreea de Sud s-au aflat la Timișoara pentru a le oferi melomanilor prilejul de a asculta, în primă audiție absolută pentru România, câte o lucrare a fiecăreia dintre ele, în interpretarea orchestrei Filarmonicii Banatul, dirijată de Marius Hristescu. O pasionantă incursiune într-o cultură exotică, într-un areal sonor ce combină captivant noile trenduri occidentale ale muzicii contemporane cu pigmentul puternic al tradiției coreene, în care percuția face legea și atmosfera.
Sute de timişoreni s-au bucurat, joi seara, de o minunată întâlnire cu arta şi exotismul Coreei de Sud. Nu acelea pe care fanii serialelor coreene cu intrigi şi lovituri de palat le savurează, ci ale lumii şi culturii ei de astăzi tonică, plină de farmec şi de tinereţe. Orchestra de suflători şi percuţie Dabyeot din Hamyang, Gyeongsangnamdo, a suţinut un concert la Timişoara, primul din turneul pe care tinerii artişti îl susţin în Europa.
Pasagerii unui avion care au avut inspiratia sa filmeze de sus orasul Seul, capitala Coreii de Sud, au avut surpriza sa descopere ca erau insotiti de un obiect ciudat, de forma rotunda, de culoare alba. Si ca un OZN care sa respecta, a disparut in cateva clipe - ce a fost?

Eveniment

Bărbat găsit mort în Cimitirul Eroilor. S-ar fi sinucis
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”. 2

Capitală Culturală

Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

„Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului. 4

Ştiri din Timiș

FOTO. Delegație internațională, cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și SUA, pentru noul Spital Municipal din Timișoara
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor. 2

România

Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului. Criza guvernamentală se încheie
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare. 8

Ştiri din Timiș

REGINA MARIA inaugurează prima clinică de recuperare medicală Kinetic din Timișoara, în urma unei investiții de 1,3 milioane de euro
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.

Ştiri din Timiș

Peste 5 milioane de euro pentru noul sediu al Primăriei Giroc. Unde va fi construită clădirea
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro. 4