Prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cei care scriu proiecte în cadrul Măsurii 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole”, pot primi finanţare nerambursabilă pentru înfiinţarea de perdele forestiere cu rol de protecţie. Deja în judeţul Timiş au fost semnate patru asemenea contracte, două cu societăţi comerciale, din Birda şi din Dumbrava, şi două cu primăriile comunelor Parţa şi Tomnatic, pentru fiecare fiind acordate importante sume de bani.
Echipa verde a Liceului Teoretic din Recaş în colaborare cu autorităţile publice locale au lansat o campanie de colectare a gunoaielor, prin această activitate s-a dorit ca cetăţenii care nu au respect faţă de natură şi faţă de ei însuşi să ia un exemplu de la elevi. Rezultatul: 70 de saci plini cu gunoaie, în numai câteva ore!
Peste 300 de persoane au ieșit sâmbătă din case ca să se bucure de vremea frumoasă în natură, la plantat de puieți. În judeţele Timiş şi Ialomiţa voluntarii au plantat arbori pe o suprafaţă de 3,3 hectare. Plantările reprezintă un proiect pilot în cadrul mişcării naţionale de împădurire.
Mai multe persoane au fost la un pas să-şi
piardă viaţa, sâmbătă
după-masă, după ce un copac s-a
prăbuşit pe un tramvai care aştepta,
în staţie, în apropierea Gării
de Est din Timişoara. Pomul se pare că este
singurul din zonă care „a scăpat”
netăiat de cei de la CFR, şi asta pentru că
reprezentanţii primăriei au refuzat să le
aprobe acest lucru. 
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.