Dacă în urmă cu un an primarul Timișoarei anunța o amplă campanie de tăiere a plopilor din oraș, decretând că acești arbori sunt periculoși și trebuie plantate alte specii în locul lor, astăzi autoritățile recunosc faptul că sunt încă probleme la acest capitol. Viceprimarul Dan Diaconu spune că, în paralel cu tăierile, s-a încercat aspirarea pufului cu utilajele Retim, dar metoda nu prea a dat rezultate.
Criticaţi în repetate rânduri pentru defrişările de arbori, reprezentanţii Primăriei Timişoara au solicitat firmei care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi din oraş să achiziţioneze un utilaj special, care extrage copacii din pământ cu tot cu rădăcină, aceştia putând fi plantaţi ulterior în alte zone ale urbei. Asta, dacă nu sunt bătrâni şi pot fi salvaţi. Autorităţile locale au făcut, joi, prima demonstraţie.
În proiectul pe fonduri europene privind reabilitarea malurilor canalului Bega, aflat în curs de implementare la ora actuală, vor surveni modificări pentru că nu a fost bine făcut de la bun început, spune primarul Timişoarei, Nicolae Robu. Principala problemă reclamată ţine de faptul că aleile pietonale şi pistele pentru biciclişti sunt prea înguste, lipite unele de altele, înconjurate de borduri sau în unele zone despărţite de fâşii de pământ. Robu a explicat marţi că s-a ajuns la astfel de situaţii pentru că a se evita tăieri de arbori. Între timp, administraţia locală a decis că se impun totuşi tăieri de copaci.
Mister cu semnele de circulaţie care au apărut pe copaci la Timişoara. Imagini cu originalele indicatoare au fost prezentate de un ales în plenul consiliului local de marţi. La prima vedere, primarul Nicolae Robu a spus că fotografiile prezentate de consilierul PDL Simion Moşiu sunt trucate, dar ulterior s-a dovedit că astfel de semne de circulaţie într-adevăr există... Reprezentanţii Primăriei Timişoara susţin că acele indicatoare rutiere nu au fost montate cu acordul lor şi că au şi depus o plângere penală ca urmare a celor întâmplate.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.