Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Timiş au aplicat amenzi în valoare de 33.000 lei în urma controalelor efectuate la unităţile alimentare care produc sau comercializează produse din carne de miel.
Marţi dimineaţă, mai multe localuri şi internet-caffe-uri din apropierea şcolilor din Timisoara au fost luate cu asalt de poliţişti, în căutarea de elevi care au decis să îşi ia liber pentru câteva ore de la cursuri.
După mai multe incidente în trafic în care maşinile poliţiei sau cele ale salvării au fost implicate în accidente rutiere, agenţii de circulaţie din Timişoara i-au „testat” joi pe şoferi, pentru a vedea dacă aceştia dau prioritate autovehiculelor aflate în misiune. Poliţiştii au pornit prin oraş, cu girofarurile şi... înregistrarea pornite.
Poliţiştii timişeni au început
acţiunile pentru depistarea vânzătorilor de
material lemnos care nu deţin acte de
provenienţă pentru produsele comercializate.
Agenţii au dat însă cu stângul
în dreptul şi au acordat numai trei amenzi,
în piaţa din Sânnicolau Mare, deşi au
descoperit mai bine de 30 de maşini
încărcate cu lemne. Video
| 
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.