Agenţii Poliţiei Rutiere din Timişoara au oprit pentru control, joi dimineaţa, toţi taximetriştii care circulau în zona Buziaşului din Timişoara. Verificările au avut loc în intervalul orar 09 - 12.
Poliţiştii din Timişoara împreună cu reprezentanţii direcţiei silvice au luat cu asalt pieţele din Timişoara, marţi dimineaţa, pentru a verifica legalitatea actelor deţinute de comercianţii de brazi. Acţiunea a avut loc în pieţele Badea Cârţan, 700 şi Iosefin. În autogara din Iosefin, poliţiştii au descoperit un camion plin cu brazi de Crăciun, mai mult de jumătate dintre aceştia neavând însemnele care atestă că au fost tăiaţi legal.
În urma unei acțiuni de combatere a absentismului școlar, care a avut loc vineri dimineața la Timișoara, polițiștii timișeni, în cooperare cu reprezentanții Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş au depistat 69 de elevi care lipseau de la ore.
Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, anunţa miercuri noi controale la societăţile care comercializeză etnobotanice. Seara, poliţiştii, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Agricole, cei ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, ai Poliţiei Locale, ai Gărzii Financiare şi ai Gărzii de Mediu au mers în control la două dintre magazinele care funcţionează în Timişoara. În urma controalelor a fost suspendată activitatea la una dintre unităţi.
Soferii care conduc autovehicule inmatriculate in alta tara vor avea nevoie de noi documente, potrivit unui proiect. Soferii vor prezenta la control politiei rutiere un document doveditor al titlului cu care vehiculul este detinut si traducerea legalizata a acestuia.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.