Acțiune punctuală a jandarmilor timișoreni, în acest weekend, în Piața Flavia din Timișoara. Oamenii legii de la Gruparea Mobila de Jandarmi Timișoara i-au verificat pe comercianții care își vând marfa acolo și i-au sancționat pe cei care nu respectă legea.
Cele peste 200 de cazuri de infecții nosocomiale raportate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara (SCJUT), dintre care două au cauzat decesul pacienților, au atras un control din partea ministerului de resort. Cazul unui bărbat care a murit după ce a contractat bacteria Clostridium Difficile în unitatea sanitară este cercetat și de poliție.
Taximetriștii de pe Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara au fost luați în vizor, miercuri după-amiază, de polițiști, care au mers în control. Taximetriștii le-au cerut autorităților să facă mai des astfel de controale.
Poliţiştii locali din Timişoara, împreună cu lideri sindicali din taximetrie, au verificat, miercuri, mai mulţi conducători auto de taximetre. La vederea poliţiştilor, unii dintre taximetrişti au încercat să fugă.
Polițiștii de investigare a fraudelor au mers la primele ore ale dimineții de joi în control în Piața de Gros din Timișoara, pentru a verifica legalitatea documentelor de proveniență ale comercianților.
Ştiri din Timiș
„COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ” Modernizare drumuri de interes local prin asfaltare -LOT V si obtinere avize si acorduri numai dupa finalizarea procedurii de expropiere si obtinere de catre Comuna Dumbravita a imobilelor -terenuri cu destinatia de drum aflate in proprietate privata” propus a fi amplasat în comuna Dumbravita, str. Vasco Da Gamma, Univers, Victoriei, Cetinei, Arieseni, Sandorfalva (intrand), N. Labis+Teatrului, Teatrului, Margaritar, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, I.L. Caragiale, Hans C. Andersen, Alexandru Macedon, Galileo Galilei, Tehnicii, Isaac Newton, Johannes Kepler, Fizicii, Sportivilor, Mozart, Beethoven,
Danaide, Ponor, CF-uri: 414920, 411361, 415516, 402528, 408332, 410807, 402000, 402455, 410306, 414600, 410631, 406676, 409614, 403838, 413478, 413778, 409629, 410803,402492, 406436, 408984, 402181, 410073, 415444, 415514, 415451, 415558, 412143,412139, 409691, 408121, 407521, 411267, 413351, 410616, 407468, 413490, 412229, 409902, 412089, 402304, jud. Timis.
România
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în calitate de suspect într-un dosar de luare de mită, au declarat pentru G4Media surse judiciare.
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui, în 5 și 6 noiembrie, reuniunea miniștrilor de externe din cele 16 state membre ale Inițiativei Central Europene, organizată de Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul va avea loc în paralel cu prima ediție a Forumului Timișoara pentru Valori Europene și va marca încheierea mandatului României la conducerea organizației.
3
Ştiri din Timiș
Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) plasează Timișoara pe locul 4 în noul Index de Atractivitate Urbană, cu o poziție mai sus față de 2024. Orașul a depășit Oradea și Sibiu, însă a fost întrecut de Constanța, care a intrat în premieră pe podiumul celor mai atractive municipii din România.
6
Ştiri din Timiș
Printr-un proiect caritabil, Clinica OncoHelp va primi două mașini speciale și pline de dotări de intervenții medicale.
Ştiri sportive
După ce toate cele 48 de echipe au disputat câte un meci la Cupa Mondială 2026, prima etapă s-a încheiat cu surprize și partide spectaculoase. Portugalia a remizat neașteptat cu RD Congo, Anglia a învins Croația într-un meci cu șase goluri, Ghana a câștigat în prelungiri, iar Columbia a debutat cu o victorie mai grea decât era de așteptat.
1
Utile
Joi, 18 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.