Asociaţia Bolnavilor de Diabet din Timiş a organizat, sâmbătă, între orele 10.00-16.00, o acţiune de testare gratuită a glicemiei şi tensiunii pentru timişorenii dornici să afle cum stau cu aceste valori ale sănătăţii. Cei care au trecut prin Piaţa Libertăţii din Timişoara în acest timp au putut să vadă şi să afle mai multe despre noul telefon mobil prin intermediul căruia orice bolnav de diabet îşi poate testa glicemia.
Jucătorii de la ACS Poli Timişoara au trecut miercuri prin „plăcerea” controlului medical. Noutatea zilei a fost apariţia lui Pedro Henrique, brazilianul care a ratat primele două şedinţe de antrenament. La şedinţa medicală au fost şi noii sosiţi, Melinte, Chirpiliu şi Doman, plus italianul Angelo Montenegro, portar care a mai trecut pe la Timişoara. Din peisaj a dispărut Milan Stavric, atacantul care de miercuri şi-a reziliat contractul cu echipa.
Un nou Cod Rutier, care va intra în vigoare începând din data de 19 ianuarie, aduce numeroase modificări privind procedurile de obținere a permisului și, respectiv, reînnoirea acestuia. Una dintre cele mai importante se referă la controlul medical ce trebuie efectuat de fiecare șofer înainte de prelungirea valabilității permisului de conducere.
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.
Un bărbat de 23 de ani este cercetat de DIICOT și de polițiștii BCCO Timișoara pentru pornografie infantilă.
1
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.