Comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Timiş au derulat deja controale la produsele specifice sărbătorilor de Crăciun. Au fost controlaţi mai mulţi operatori economici care comercializează produse specifice acestei perioade, de la carne până la globuri şi luminiţe de brad.
Soferilor din judeţul Timiş le place viteza. Cel puţin asta au constatat poliţiştii de la Rutieră, în acest weekend, ei amendând aproape 240 de şoferi pentru nerespectarea limitelor de viteză.
Farmaciile din întreaga țară au fost controlate. Inspectorii au verificat modul în care sunt eliberate medicamentele gratuite și compensate. În județul Timiș au fost verificate toate cele 154 de farmacii care se află în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), iar neregulile nu au lipsit.
Poliţiştii din toată ţara au demarat acţiunea „Foc de artificii” şi vor face în perioada următoare mai multe razii în pieţe şi societăţi comerciale pentru a-i prinde pe cei care comercializează petarde şi artificii fără autorizaţiile necesare sau, mai grav, care vând materiale pirotehnice minorilor.
Mai multe echipe de inspectori, formate din reprezentanţi ai Direcției de Sănătate Publică și ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, au început controalele în farmaciile din Timiş. Verificările vor dura o lună de zile.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5