tion.ro Web analytics

Inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș au pornit într-un control tematic înainte de sărbătorile de iarnă. Verifică tot, de la instalațiile de iluminat de sărbători până la produsele tradiționale și jucării. Unii comercianți ai produselor din carne au fost deja amendați.
Muzică electronică de calitate, dans până dimineața și vizită de la… inspectorii ANAF! Cam așa a arătat cea mai tare petrecere de pe acoperiș găzduită la mall-ul din Timișoara. Pe ritmurile unor DJ de top, inspectorii și-au petrecut în jur de opt ore la „The Biggest Rooftop Party in Town” și au controlat tot ce se putea. În cazul în care nu sunt amatori de muzică electronică, inspectorii ANAF și-au pierdut timpul pentru că totul era pus la punct, susțin organizatorii petrecerii. Într-adevăr s-a dat și o amendă… pentru un contract greșit.
Succes pentru stucturile cu atribuţii de control din cadrul Direcţiei Regionale de Finanţe Timişoara. Valoarea prejudiciilor descoperite de inspectori a crescut spectaculos în primele cinci luni ale anului în curs, este vorba de un plus de 343% faţă de perioada precedentă, fiind realizate şi 97 de sesizări penale la capitolul mare evaziune fiscală, adică puţin peste 61 de milioane de lei.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 9 decembrie
Marți, 9 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 9 decembrie 2025, în Timișoara?
Marți puteți merge la mai multe expoziții.

Eveniment

Impact violent pe DN 69. Mașină făcută praf după ce un șofer a trecut peste sensul giratoriu de la Mahle
Un accident rutier a avut loc pe DN 69, unde un autoturism condus dinspre Arad spre Timișoara a trecut peste sensul giratoriu. Mașina a fost făcută praf, iar șoferul acesteia a ajuns la spital.

Ştiri din Timiș

Harababura Fair aduce magia iernii la Timișoara: trei weekenduri de creație, cadouri și viniluri
Magia sărbătorilor de iarnă revine la Timișoara odată cu Harababura Fair – Ediția de Crăciun, organizată între 12 și 21 decembrie la Centrul de Proiecte din strada Vasile Alecsandri nr. 1.

Eveniment

VIDEO. Mașină cuprinsă de flăcări pe o stradă din Timișoara
Un autoturism a fost cuprins luni după-masă de flăcări, pe strada Ovidiu Cotruș din Timișoara. Flăcările s-au extins rapid.

Ştiri din Timiș

Legătura dintre știință și literatura SF. Dialog cu cercetătorul Cristian M. Teodorescu, la UVT
Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește pe 10 decembrie, de la ora 17, o nouă întâlnire din seria „Conectați la viitor”, un proiect dedicat discuțiilor despre zonele în care știința și imaginația se întâlnesc. Evenimentul va avea loc în amfiteatrul A01 și îl are ca invitat pe Cristian M. Teodorescu, fizician, cercetător recunoscut internațional și autor de literatură science-fiction.

Sănătate

Spitalul Județean din Timișoara va avea un centru de excelență pentru pacienții cu AVC, cu echipamente de ultimă generație
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, luni, că Spitalul Județean Timișoara va beneficia de finanțare pentru un nou centru destinat pacienților cu accident vascular cerebral (AVC).

Ştiri din Timiș

Primăria câștigă în primă instanță un nou proces cu proprietarii ștrandului No Name
Primăria Timișoara bifează o nouă victorie în lupta pentru recuperarea ștrandului No Name. Tribunalul Timiș a reconfirmat că terenul de peste 6.000 mp este domeniu public, iar construcțiile de pe el nu aparțin firmelor private care ocupă ilegal zona, Soldado și Biltac Company. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici