La trei zile de când a fost închis de autoritățile trimise în control de prefectul Mihai Ritivoiu, centrul pentru persoane fără adăpost al Fundației Timișoara ’89 se redeschide. Asta după ce autoritățile au revenit aici și au constatat că neregulile depistate inițial au fost corectate. Cei 45 de beneficiari se vor întoarce aici de vineri.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.
Eveniment
Un accident cu trei victime a avut loc vineri în localitatea Beregsău Mare.
Ştiri din Timiș
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La 36 de ani de atunci, momentul a fost comemorat în Piața Victoriei, la ora 12, prin sunet de sirenă, în memoria celor care au avut curajul să iasă în stradă pentru libertate, în ciuda represiunii violente a regimului.
Turism
Unde mergem la drumeție? Opt trasee spectaculoase din Banatul Montan, ideale pentru această perioadă
Dacă vrei să te bucuri de natură și aer curat în această perioadă, comunitatea Banatul Montan prezintă numeroase trasee de drumeție, potrivite pentru toate nivelurile de dificultate.
Capitală Culturală
Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, invită timișorenii la un tur pietonal special de iarnă, intitulat „Obiceiuri de iarnă din Banat”, programat duminică, 21 decembrie, între orele 17 și 19. Punctul de întâlnire este Bastionul Theresia, iar participarea este gratuită, fără a fi necesară o rezervare prealabilă.
Horoscop
Luna Nouă în Săgetător din 20 decembrie deschide un ciclu puternic de transformare, în care căutarea sensului, a direcției și a adevărului devin tema centrală. Săgetătorul este semnul explorării și al expansiunii, iar această Lună Nouă ne invită să depășim limitele vechilor concepții, să ne lărgim orizonturile mentale. Însă harta momentului nu este una simplă, conține aspecte importante.