Aproape 500 de pachete de țigări de contrabandă au fost descoperite de polițiștii de frontieră din Timiș, ascunse pe corpul unei persoane și în interiorul mașinii pe care o conducea. Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar persoana respectivă este acum cercetată penal pentru contrabandă și evaziune fiscală.
La 58 de ani, o femeie din judeţul Timiş a fost prinsă de poliţiştii de frontieră de la Moraviţa în timp ce transporta peste 500 de pachete de ţigări şi aproape 150 de litri de alcool de contrabandă.
Polițiștii de frontieră de la Moravița au depistat într-un automarfar cu numere de Serbia, care intenționa să intre în țară, 500 de pachete de țigări de contrabandă. Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar șoferul a fost amendat.
Polițiștii de frontieră de la Moravița au descoperit, vineri seara, peste 4000 de pachete de țigări de contrabandă ascunse într-un tren de marfă, care mergea la Timișoara. Câteva ore mai târziu, la intrarea în Denta, au depistat într-un autoturism peste 600 de pachete de țigări cu timbru de Serbia.
Aproape 200 de amenzi, cinci dosare penale și peste 300 de pachete de țigări de contrabandă: acesta este bilanțul unor razii care au avut loc în cursul zilei de miercuri prin toate piețele agroalimentare din județul Timiș. Polițiștii anunță că astfel de controale vor avea loc și în perioada următoare.
Utile
Joi, 5 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.