Pompierii din Timiș au intervenit vineri după-amiază pentru stingerea unui incendiu. Acesta s-a produs la hala Continental de pe bulevardul Avram Imbroane, focul întinzându-se pe o suprafață de 200 de metri pătrați. În jur de 100 de persoane s-au autoevacuat, iar focul a fost până la urmă stins de angajați. Pompierii ISU TImiș au asigurat ventilarea halei.
ADVERTORIAL. Eveniment de amploare organizat de cei de la fabrica de anvelope Continental, în weekend, la Timișoara. Peste 1300 vizitatori au trecut pragul companiei pentru a participa la Ziua Porților Deschise. Curioșii au putut face un tur al liniei de producție și au participat la simulări de impact frontal și răsturnare puse la cale de cei de la Academia de Conducere Titi Aur.
S.C. CONTITECH ROMANIA S.R.L. cu sediul în Municipiul Timișoara, România, Str. Otto Rudolf nr. 2, județul Timiș, derulează, începând cu data de 12.07.2022, proiectul cu titlul „Implementarea unui sistem inteligent de monitorizare a consumurilor energetice în cadrul S.C. CONTITECH ROMANIA S.R.L.”, cod SMIS 139938, co-finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management (AM) pentru Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020. (P)
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.
Eveniment
Un bărbat de 23 de ani este cercetat de DIICOT și de polițiștii BCCO Timișoara pentru pornografie infantilă.
1
Ştiri din Timiș
CJ Timiș a lansat licitația pentru modernizarea DJ 595D, drumul de peste 12 kilometri dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc. Investiția de până la 144 de milioane de lei include 10 sensuri giratorii, piste de biciclete, trotuare și un nou punct de legătură cu Centura de Sud.