Peste 350 de consultații medicale de specialitate gratuite la cardiologie și boli interne! Persoanele vârstnice și neasigurate, cu boli cronice, din zona Făget, vor avea parte de consultații prin telemedicină. „Sănătate la un click distanță”, proiectul Fundației Filantropia Timișoara, continuă și în 2021.
Eveniment
O nouă razie a polițiștilor locali a avut loc în zona Iosefin și în mijloacele de transport. Agenții au dat amenzi, au confiscat țigări, telefoane și cuțite. O altă problemă constatată a fost revenirea cerșetorilor.
Ştiri din Timiș
Persoanele fizice care obțin venituri din activități de înfrumusețare sau întreținere corporală au un nou ghid după care trebuie să își plătească dările la stat. Specialiștii ANAF au lansat un nou set de informații pe care cei vizați din industria beauty trebuie să îl consulte.
Ştiri din Timiș
Chiar de pe gazonul Stadionului „Dan Păltinișanu”, Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a ținut, vineri, să ofere lămuriri cu privire la noua arenă, o investiție foarte așteptată de către timișoreni. Nica a acuzat PSD-ul și pe liderul Alfred Simonis că se folosesc de acest proiect în scop electoral și chiar l-au întârziat doar pentru a-l putea anunța în timpului campaniei electorale pentru alegerile locale.
1
Utile
Cei de la Societatea de Transport Timișoara transmit că în această sâmbătă, circulația vaporașelor pe Bega va fi întreruptă din cauza unui eveniment.
Eveniment
O amenințare cu bombă într-un avion care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada (Egipt) i-a determinat pe piloți să aterizeze pe Aeroportul Internațional Timișoara, în noaptea de joi spre vineri. A fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Timiș. Alarma a fost însă una falsă. UPDATE.
2