Sala Constantin Jude, fosta Olimpia, din Timişoara va intra într-un proces de renovare care va dura doi ani. Costurile iniţiale ale acestui proiect care va schimba faţa celei mai mari săli de sport din municipiu este de peste 10 milioane de lei.
Consilierii locali din Giarmata au fost foarte aproape să blocheze o şedinţă de plen, deranjaţi de prezenţa presei în sală. Unii aleşi locali nu au înţeles că legea administraţiei publice locale se aplică şi în comuna lor, iar una din prevederile acesteia stipulează că şedinţele Consiliului Local sunt publice şi au încercat să evacueze sala.
Dr. Wilhelm Friedl este cel mai nou cetăţean de onoare al municipiului Timişoara. Acesta a primit distincţia din partea primarului Gheorghe Ciuhandu în cadrul şedinţei de marţi a Consiliului Local Timişoara.
Ioan Ieremia, fostul director al Teatrului Naţional Timişoara, care s-a făcut remarcat de-a lungul timpului printr-o serie de scandaluri declanşate în şedinţele Consiliului Local şi proteste susţinute în centrul municipiului, a devenit membru-simpatizant al PRM Timiş.
Soarta Liceului de Arte Plastice, prelungirea contractului dintre municipalitate şi operatorul de salubrizare Retim până în 2039, precum şi modificarea proiectului de reabilitare a centrului istoric şi a malurilor canalului Bega, acestea sunt doar câteva dintre proiectele ce vor intra în dezbaterea Consiliului Local Timişoara în şedinţa de marţi.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.