Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor şi a taxelor locale în Timişoara pentru anul 2013 va fi supus spre aprobare în şedinţa de consiliu local de la finele acestei luni. Marea surpriză este instituirea taxei de habitat pentru contribuabilii persoane fizice de anul viitor.
Consilierii locali din Timişoara au aprobat joi, pe ultima sută de metri a mandatului lor, un proiect care prevede construirea a cinci parcări subterane în zona centrală a oraşului. Pentru realizarea acestor parcări, investiţie estimată la zeci de milioane de euro, urmează să se încheie un contract de asociere în participaţiune între ADP şi două firme private.
Consiliul Local Timişoara a aprobat, în plenul de marţi, atribuirea unui teren de aproape 5.300 de metri pătraţi către Fundaţia „Europe Trust” pentru amenajarea unui cimitir musulman în zona Ovidiu Balea.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Timişoara de marţi s-a aflat şi un proiect de hotărâre care prevedea construirea a cinci parcări subterane în oraş. Proiectul a obţinut 16 voturi „pentru” şi a fost respins potrivit secretarului Ioan Cojocari pentru că mai avea nevoie de două voturi în plus. Până una-alta, parcarea subterană din Piaţa 700 va fi gata în luna mai, a anunţat directorul ADP.
Consilierii locali din Timişoara au aprobat, marţi, într-o şedinţă extraordinară, garantarea unui credit de peste 70 de milioane de lei în vederea obţinerii unei scrisori de garanţie bancară pentru acoperirea datoriilor pe care le are RATT la bugetul de stat. Aleşii PNL au absentat de la şedinţă şi cer demisia directorului RATT, Ioan Goia.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5