În proiectul de buget al Timişoarei pe anul 2015, care urmează să fie aprobat vineri în consiliul local, nu sunt prevăzuţi bani pentru realizarea vreunei noi parcări, fie ea supraterană sau subterană, în zona centrală a oraşului. Primarul Nicolae Robu spune că în prezent... nu există teren disponibil să se construiască o parcare supraetajată, deşi visează încă una ca în Veneţia în zona Oituz. Există doar promisiuni pentru o parcare subterană în zona bulevardului I.C. Brătianu – nu şi finanţare prevăzută sau termene clar stabilite!
În Consiliul Local Săcălaz apele sunt tulburi, în continuare. După ce în cazul a trei consilieri locali PNL a decis retragerea sprijinului politic, aceştia participă în continuare la şedinţe, din ce declară cei din primărie.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au făcut public proiectul de buget al municipiului pe anul 2015. Timişoara mizează anul acesta pe un buget mai mic decât în 2014, dar tot de peste 1 miliard de lei, aproximativ 235 de milioane de euro. Vedeţi în continuare cum se împart banii şi ce lucrări vor fi finanţate anul acesta.
După circa o jumătate de an de când Consiliul Local Timişoara şi-a exprimat votul de principiu pentru cumpărarea clădirilor în care funcţionează în prezent, cu chirie, Colegiul Bănăţean şi Liceul „Dositei Obradovici”, reprezentanţii primăriei nu au reuşit să ajungă încă la un punct final în negocierea cu proprietarii imobilelor. Vorbim despre proprietăţi pe care deţinătorii le-au evaluat iniţial la peste 6,5 milioane de euro. Urmează alte negocieri...
Mişcări pe scena administrativă din Lugoj, la final de an. PSD pregăteşte, luni, schimbarea viceprimarului PNL, Alin Tech, pe care doreşte să îl înlocuiască cu Adrian Fărcăgeanu, fost consilier PDL, actual PSD.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții sau la un spectacol.
România
Consilierul economic al președintelui Nicușor Dan anunță că România va dispune de capacități avansate de detectare în Marea Neagră până în 2027 pentru a-și proteja proiectul offshore de gaze, precum și alte infrastructuri.
1
Capitală Culturală
Un concert coral pe muzică de Brahms, un concert de flaut și o simfonie românească sunt propunerile Filarmonicii Banatul pentru auditoriul său în prima parte a lunii februarie 2026. Cele două concerte ale acestei săptămâni se desfășoară ub titlurile Dragoste și destin, respectiv Flight & Form.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului aduce în prim-plan, în luna februarie, o piesă de o valoare istorică și simbolică deosebită: un pistol balcanic cu cremene de tip Peć, datat din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Obiectul, păstrat în colecțiile muzeului, este o expresie elocventă a întâlnirii dintre meșteșugul local și universul tehnic și simbolic al lumii militare otomane din Balcani.
Cinema
Caravana comediei „În pielea mea” debutează pe 3 februarie cu proiecții speciale la Arad și Timișoara, în prezența regizorului Paul Decu și a actorilor Ioana State, George Tănase, Azaleea Necula și Alexandra Răduță. Filmul, o comedie despre un schimb de roluri între patru cupluri pe durata unui weekend, va intra în cinematografe din 10 februarie.
Ştiri din Timiș
Tragedia care a zguduit recent comunitatea din Cenei, unde un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi de școală, a stârnit îngrijorare profundă în rândul autorităților și al părinților din județul Timiș. În acest context tensionat, primarul comunei Săcălaz, Dumitru Boboi, a anunțat măsuri concrete pentru prevenirea violenței în rândul minorilor și pentru creșterea siguranței în comunitate.
1
România
Consiliul Național al Elevilor (CNE) transmite un apel public legat de viitorul ministru al Educației, solicitând asumarea unor măsuri urgente pentru stabilizarea și reformarea sistemului educațional. Reprezentanții elevilor subliniază că educația traversează „una dintre cele mai tulburi perioade ale sale” și avertizează că politicile de austeritate și lipsa de dialog au afectat încrederea comunității educaționale.
Eveniment
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială și ai Serviciului Siguranță și Ordine Publică au desfășurat, în weekend, o amplă acțiune de control în unitățile de alimentație publică din Timișoara. Vizată a fost respectarea legislației privind consumul produselor din tutun.
6