Încă un proces cu greutate pierdut de Primăria Timişoara. Administraţia locală a fost obligată, printr-o sentinţă definitivă, să prelungească până în 2019 contractul de închiriere pentru folosirea bazei de agrement din zona Stadionului „Dan Păltinişanu”. Este vorba despre clubul şi ştrandul Heaven. Aleşii au votat pentru prelungire după ce contractul... a fost oricum prelungit. Oficialii primăriei afirmă că societatea foloseşte în continuare o suprafaţă mult mai mare, caz care a făcut şi obiectul unei anchete a DNA.
De doi ani încearcă reprezentanţii Primăriei Timişoara să închirieze imobilul din Parcul Copiilor, unde ar trebui să fie cofetărie. Spun că nu sunt comercianţi interesaţi de spaţiul de pe malul canalului Bega, aşa că vor să schimbe din nou tarifele acum şi să modifice condiţiile impuse iniţial: propun să se ridice interdicţia privind comercializarea de băuturi carbogazoase!
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au ajuns şi ei la concluzia că e dezastru cu anumite lucrări care au loc în oraş şi anunţă reguli noi pentru firmele executante. Cine lucrează în bătaie de joc în Timişoara nu va mai primi permis de spargere. Iar firmele care sparg drumurile şi trotuarele ori distrug spaţiile verzi pentru a efectua anumite lucrări şi uită să le mai refacă vor fi puse la plată. Va interveni primăria, cu alte firme, iar executantului i se vor imputa cheltuielile cu refacerea pe lângă amenzile pe care le va încasa. Cel puţin asta se intenţionează.
PSD încearcă să forţeze schimbarea din funcţie a secretarului Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, pe motiv că el a girat alocările de fonduri de la bugetul local pentru Poli în timpul fostei administraţii, pentru ca acum să se ajungă la concluzia că banii s-au dat ilegal. Aleşii social-democraţi le cer consilierilor locali să nu mai voteze niciun proiect de hotărâre care are aviz de legalitate din partea lui Cojocari!
Zeci de proprietari de garaje din zona Parcului Pădurice Giroc din Timişoara, sau Lidia, după cum mai este el cunoscut, sunt obligaţi de autorităţile locale să renunţe la construcţiile pe care le deţin, pentru că primăria pregăteşte noi amenajări acolo. Deţinătorii vor primi fiecare câte 2.000 de euro despăgubire, iar municipalitatea va plăti şi demolarea ca să elibereze terenurile respective.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.
România
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a legislației privind integritatea, după introducerea mai multor amendamente controversate. USR acuză PSD și AUR că au modificat legea pentru a-l viza pe primarul Timișoarei, prin așa-numitul „amendament Fritz”. Proiectul de lege trebuie să treacă și de Senat pentru a fi aprobat.
România
USR solicită conducerii Camerei Deputaților introducerea pe ordinea de zi a proiectului privind responsabilitatea în energie, depus încă din 2022. Formațiunea susține că legea ar împiedica închiderea unor capacități energetice înainte de punerea în funcțiune a unor alternative.
Ştiri din Timiș
Șase personalități vor primi titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei în cadrul ședinței festive a Consiliului Local, organizată de Ziua Timișoarei. Distincțiile recompensează contribuții remarcabile în domenii precum educația, cultura, jurnalismul, cercetarea, activitatea socială și viața spirituală.
1
Ştiri din Timiș
Inspectoratul Școlar Timiș (IȘJ) a publicat situația locurilor rămase libere pentru etapa a II-a de admitere în clasa a IX-a pentru anul școlar 2026–2027.
Ştiri din Timiș
Cea de-a treia ediție a festivalului japonez de vară Natsu Matsuri va avea loc la Timișoara în perioada 23-30 august. Organizat de Centrul Jutsu al Universității Politehnica Timișoara, evenimentul include spectacole, expoziții, ateliere și prezentări dedicate culturii japoneze, iar accesul publicului este gratuit la aproape toate activitățile.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat un set de măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul unei crize energetice regionale provocate de secetă și de scăderea drastică a debitelor Dunării.
7
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului prezintă publicului un set de dormitor interbelic ca exponat al lunii, o donație specială.