Anunț al Agenției Naționale de Integritate în cazul lui Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș. Reprezentanții agenției anunță că au sesizat parchetul în cazul lui Nica și că există indicii că acesta ar fi comis infracțiunile de conflict de interese, folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane și fals în declarații. UPDATE. Președintele CJT reacționează: „Cred că s-a mers un pic prea departe"
Gata cu așteptarea! Tinerii care se numără printre norocoșii competiției lansate de Primăria Timișoara privind repartizarea de terenuri în baza Legii 15/2003 ar putea intra în curând în posesia parcelelor. Nicolae Robu a primit răspunsul de la Agenția Națională de Integritate, care îl anunță că nu există incompatibilități, dar ar exista un conflict de interese în ceea ce îi privește pe consilierii locali care au votat regulamentul concursului de dosare.
Un senator PSD a fost acuzat, în premieră pentru justiţia din România, de nepotism. Acuzaţia i-a adus acestuia o condamnare la şase luni de închisoare cu suspendare.
Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, a anunţat, joi, că nu va mai candida pentru Parlamentul European. Liderul democrat-liberal s-a văzut nevoit să se retragă de pe lista pentru europarlamentare din cauza problemelor pe care le-a avut în trecut cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care l-a găsit în conflict de interese. În urmă cu câteva luni spunea că poate candida fără probleme, chiar dacă a încălcat legislaţia privind regimul juridic al conflictului de interese.

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 21