Componenta istorică a PNL începe să piardă din ce în ce mai mult controlul în judeţul Timiş, după demararea fuziunii cu PDL. După ce fostul PNL a pierdut controlul Biroului Permanent, unde PDL deţine 19 funcţii, iar ”vechii” liberali – 15, acum PNL este pe cale să piardă şi un număr de 25 de preşedinţi ai unor organizaţii locale din Timiş, în favoarea foştilor democrat-liberali.
Schimbări la vârful PSD în plan local, după ce liderul filialei, Titu Bojin, şi preşedintele executiv al PSD Timiş, Adam Crăciunescu, şi-au prezentat demisia în urma scandalurilor de corupţie în care au fost implicaţi. Sorin Grindeanu a fost numit preşedinte interimar al organizaţiei judeţene, iar social-democraţii au decis acum ca un tandem format din Florin Bîrsăşteanu şi Sebastian Răducanu să asigure conducerea PSD Timişoara.
Chiar dacă a fost ideea partenerilor de guvernare ai PC, preşedintele conservatorilor timişeni, Maria Grapini, se declară împotriva ordonanţei care permite migrarea aleşilor locali de la un partid la altul, fără ca aceştia să îşi piardă funcţiile politice deţinute. Grapini are şi toate motivele să nu susţină această ordonanţă, care a provocat în ultima perioadă mai multe plecări din filiala pe care o conduce.
Tribunalul București a decis, marți, că modificarea adusă statutului PNL la Congresul de la sfârşitul lunii iunie, în urma căruia Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al PNL, este ilegală.
O nouă schimbare în conducerea PP-DD Timiş, care pare că nu îşi mai găseşte liniştea după plecarea din partid a deputatului Adrian Diaconu. Preşedintele interimar al filialei va fi Diana Voiculescu, care deţine şi funcţia de prim-vicepreşedinte la nivel naţional. Ea va fi reprezentată, însă, de viceprimarul din Arad Cătălin Ţiţirigă.
Ştiri din Timiș
Un eveniment sportiv cu o puternică încărcătură emoțională și socială va avea loc sâmbătă, 21 martie, la Timișoara. ACS Ambasadorii Speranței Timișoara, în parteneriat cu Federația Română de Rugby și Special Olympics România, organizează prima etapă a Campionatului Național de Rugby Tag Special Olympics.
România
„Coiful cu eroi” sau „coiful unguresc”, artefact din aur, unicat, provenind din zona bazinului Mării Negre, este scos la licitație cu un preț de pornire cam cât o Dacia Duster! Descoperită în Iran, piesa a aparținut unei familii regale, apoi a fost cumpărată de un celebru colecționar maghiar.
Ştiri din Timiș
Starea drumului județean DJ 682, pe tronsonul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a dus la inițierea unei petiții semnate de 301 persoane din județele Timiș și Arad. Demersul vine după ce problema a fost discutată direct cu reprezentanții Consiliului Județean Timiș (CJT), iar cetățenilor li s-a recomandat să formuleze o petiție.
Eveniment
Un control de rutină în Punctul de Trecere a Frontierei Foeni s-a încheiat cu deschiderea unui dosar penal, după ce un rus a prezentat un permis de conducere fals.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, de după perioada post-revoluționară, prinde contur. Autoritățile au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou tronson rutier care va contribui decisiv la descongestionarea traficului urban.
1
Ştiri din Timiș
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara oferă servicii gratuite de terapie, educație și socializare pentru peste 100 de beneficiari, de la copii de trei ani până la tineri de 35 de ani. Centrul, inaugurat în 1992 cu sprijinul unor parteneri din Norvegia, continuă să fie un reper esențial în recuperarea și sprijinul familiilor care se confruntă cu provocările dizabilităților.
Utile
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.