S-a pronuntat sentinta in cazul Catalin Voicu & Co! Senatorul PSD a fost condamnat de Inalta Curte de Casatie si Justitie, vineri, la cinci ani de inchisoare cu executare in dosarul de coruptie in care a fost trimis in judecata alaturi de fostul judecator Florin Costiniu, fost presedinte al Sectiei civile a instantei supreme, si de oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic - vezi ce pedepse au primit acestia!
Preşedintele UDMR Timiş, Halasz Ferenc, i-a cerut din nou prefectului Mircea Băcală, joi, să aplice legea în cazul primarului de la Tormac, condamnat definitiv la doi ani şi trei luni de închisoare cu suspendare pentru omor din culpă în urma unui accident, în vara lui 2011, şi să-l suspende pe edil din funcţie.
Marian Iancu, deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni al clubului de fotbal Politehnica Timişoara, a fost condamnat, luni, la zece ani de închisoare, în urma judecării dosarului Rafo. Sentinţa a fost dată de Tribunalul Bucureşti. De asemenea, au mai fost condamnaţi fratele lui Iancu, Octavian, şi Constantin Mărgărit, la nouă, respectiv opt ani de închisoare.
Magistratii Tribunalului Prahova l-au condamnat, luni, la noua ani de inchisoare pe Florin Ghinea, cunoscut drept Ghenosu, pentru santaj si infractiuni informatice cu carduri bancare.
Ucraina isi baga un fost prim-ministru la puscarie! La Kiev s-a anuntat marti verdictul in cazul Iuliei Timosenko: sapte ani la inchisoare pentru abuz de putere - semnarea "in scopuri infractionale", anunta instanta, a unor acorduri in domeniul gazelor cu Rusia, cu un prejudiciu de circa 200 de milioane de dolari. "Procesul si verdictul au fost comandate de presedintele Ianukovici", a afirmat fostul prim-ministru.
Sănătate
Medicii de la Compartimentul de Pneumologie Pediatrică al Clinicii Bega atrag atenția că temperaturile foarte ridicate din această perioadă pot agrava simptomele copiilor care suferă de astm bronșic, fibroză chistică sau alte boli respiratorii cronice. Căldura excesivă, deshidratarea și poluarea pot crește riscul apariției complicațiilor, iar părinții sunt sfătuiți să respecte tratamentul și să monitorizeze atent starea copiilor.
România
Guvernul va discuta cu marii consumatori industriali posibilitatea unor reduceri voluntare ale consumului de energie electrică în orele de vârf, după oprirea Reactorului 1 de la Cernavodă din cauza nivelului scăzut al apei provocat de secetă.
2
Utile
Luni, 3 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cariere de Poveste
Francisca Hoca Virag a fost vreme de 31 de ani balerină la Opera Națională Română din Timișoara. Chiar dacă și-a pus poantele în cui, a continuat să fie activă și a înființat la Timișoara primul club sportiv de pole dance. Recent, a devenit campioană națională la această disciplină. De asemenea, este organizatoarea Check Art Festival, unde colaborează și cu fiica sa ca mim și cu fiul său ca statuie vivantă.
Azi în Timișoara
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.