Închisoare pentru un șofer beat, din Timiș, care a provocat un accident în urma căruia un om a murit
Pedeapsă cu închisoarea pusă în aplicare de polițiștii din Sânnicolau Mare. Oamenii legii au dus la închisoare un tânăr care a urcat beat la volan și a provocat un accident soldat cu un mort. El a fost condamnat cu executare.
Călătorie finalizată la închisoare pentru un cetățean sârb în vârstă de 53 de ani, în zona de competență a polițiștilor de frontieră din Moravița. El a încercat să treacă ilegal granița din Serbia în România, însă a fost detectat cu aparatura de termoviziune. În momentul în care l-au prins, polițiștii de frontieră au aflat că individul era condamnat în România la închisoare cu executare.
România
„Coiful cu eroi” sau „coiful unguresc”, artefact din aur, unicat, provenind din zona bazinului Mării Negre, este scos la licitație cu un preț de pornire cam cât o Dacia Duster! Descoperită în Iran, piesa a aparținut unei familii regale, apoi a fost cumpărată de un celebru colecționar maghiar.
Ştiri din Timiș
Starea drumului județean DJ 682, pe tronsonul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a dus la inițierea unei petiții semnate de 301 persoane din județele Timiș și Arad. Demersul vine după ce problema a fost discutată direct cu reprezentanții Consiliului Județean Timiș (CJT), iar cetățenilor li s-a recomandat să formuleze o petiție.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, de după perioada post-revoluționară, prinde contur. Autoritățile au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou tronson rutier care va contribui decisiv la descongestionarea traficului urban.
Ştiri din Timiș
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara oferă servicii gratuite de terapie, educație și socializare pentru peste 100 de beneficiari, de la copii de trei ani până la tineri de 35 de ani. Centrul, inaugurat în 1992 cu sprijinul unor parteneri din Norvegia, continuă să fie un reper esențial în recuperarea și sprijinul familiilor care se confruntă cu provocările dizabilităților.
Utile
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Horoscop
Primăvara astronomică și astrologică își fac simțită prezența odată cu echinocțiul de primăvară, care are loc în 20 martie, marcând astfel intrarea Soarelui în semnul Berbec. Începutul noului an astrologic este un punct zero energetic din care pornește un nou ciclu de evoluție și transformare. Este perioada în care zilele devin mai lungi decât nopțile, iar energia universului pare să ne împingă spre începuturi și acțiune. Deși în majoritatea anilor echinocțiul cade pe 21 martie, variația se datorează modului în care Pământul orbitează în jurul Soarelui
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.