Sute de timişoreni s-au adunat, duminică după-masă, pe malurile Begăi, pentru a asista la cea de-a doua ediţie a celebrei curse a răţuştelor. Anul acesta au fost lansate la apă 6.500 de răţuşte la Timişoara, spre bucuria copiilor care au aşteptat cu sufletul la gură să vadă întrecerea şi dacă răţuşca lor va câştiga.
|
| 
Cărtureştiul anunţă că va sta „de şase” pe Bega Bulevard în acest weekend şi ne invită să facem bărcuţe din hârtie. Cartea, ceaiul, muzica şi dichisul nu puteau lipsi de la Festivalul Bega Bulevard Timişoara, care îşi aşteaptă oaspeţii pe malul apei, la iarbă verde, între 19 şi 21 iunie 2009.
La finele acestei săptămâni, la
Timişoara va fi organizată cea de-a doua
ediţie a deja celebrei curse a
răţuştelor, în cadrul Festivalului
Bega Bulevard. Timişorenii care vor să
„adopte” o răţuşcă o pot
face contracost, iar dacă au noroc ca aceasta să
treacă linia de sosire printre primele vor fi
premiaţi.
Concursurile Cangurul sunt organizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Fundaţia pentru Integrare Europeană Sigma.
Ştiri din Timiș
Iubitorii muntelui sunt invitați la lansarea unei noi cărți dedicate drumețiilor și celor mai îndrăgite vârfuri din munții României marți, 29 septembrie, de la ora 17:00, la Sala Adam Müller-Guttenbrunn (strada Gheorghe Lazăr nr. 10). Volumul „Veniți cu Noi pe Vârfuri Celebre” este cea de-a 32-a carte din colecția „Pe poteci de munte”, scrisă de prof. Marius Terchilă.
Ştiri din Timiș
Din octombrie, Direcția Fiscală Timișoara renunță la plata taxelor și impozitelor în numerar la propriile casierii. „Cash”-ul rămâne posibil la terminalele SelfPay și la Poșta Română, iar instituția spune că va aloca mai multe resurse pentru consilierea contribuabililor.
2
Mapamond
Fenomenul meteorologic El Nino, aflat în desfășurare, ar putea provoca aproximativ 451.000 de decese suplimentare asociate cu temperaturile ridicate la nivel mondial până în februarie 2027, potrivit unor estimări științifice, relatează AFP, citată de Agerpres. Țările în curs de dezvoltare ar urma să fie printre cele mai afectate, în contextul creșterii temperaturilor globale.
Ştiri din Timiș
SaluT caută muncitori necalificați pe care să-i poată chema la nevoie pentru măturat și alte lucrări stradale. Societatea Primăriei Timișoara a lansat o licitație de aproape 690.000 de lei pentru 10–20 de oameni pe zi, timp de doi ani.
Eveniment
Era în concediu și se pregătea să meargă la culcare, când a auzit agitație pe stradă. Pompierul Robert-Viorel Lungu a ieșit din casă și a văzut o locuință cuprinsă de flăcări. În interior se afla o femeie de aproximativ 70 de ani, greu deplasabilă. Robert a intrat în casa în flăcări și a scos-o afară, salvându-i viața.
1
Ştiri din Timiș
Dar unde se întâmplă toate?
La Minitimi, noul loc din Mehala unde petrecerile celor mici prind viață!
Ştiri din Timiș
Zeci de pisici și căței aflați în grija Asociației Poli își caută o familie. Timișorenii sunt invitați duminică, 27 septembrie, la un nou târg de adopții, unde vor putea cunoaște animalele pregătite să înceapă o nouă viață alături de oamenii lor.
Ştiri din Timiș
Centrul de legume-fructe din Tomnatic, o investiție de aproape 25 de milioane de lei a Consiliului Județean Timiș (CJT), este (tot) într-o etapă premergătoare deschiderii. Potrivit reprezentanților CJT, au fost realizate teste pentru stabilirea circuitului de sortare și ambalare, în timp ce în incintă se desfășoară lucrări de remediere a unor probleme tehnice. Deși centrul a fost recepționat în 2024, nu a fost folosit până în prezent.
5