Pe 11 ianuarie ar fi trebuit să participe la proba scrisă cei 51 de candidați eligibili pentru cele 20 de posturi disponibile la Primăria Timișoara. Tribunalul Timiș a suspendat însă concursul la cererea Sindicatului Liber al Primăriei Timișoara. Dominic Fritz spune că așteaptă „motivarea deciziei instanței și, cu siguranță, o vom ataca”.
La numai 25 de ani și nici doi ani în administrația publică, tânărul Ciprian Trocan este director cu acte în regulă la Primăria Timișoara. Trocan a câștigat fără probleme concursul pentru postul pe care îl ocupa prin dispoziție de primar, după ce „a scăpat” de singurul contracandidat. Este, oficial, director al Serviciului Public Asistență Medicală Școlară.
Nu e meritocrație dacă participi la concurs? Postul lui Ciprian Trocan, fost consilier personal al primarului Timișoarei, angajat recent în primărie ca funcționar public și numit prin dispoziție de primar director după numai un an în sistem, a fost scos la concurs. Se cer studii exact ca ale tânărului de 25 de ani ajuns șef peste noapte în instituția de pe C.D. Loga.
Cele mai importante funcții în Primăria Timișoara, pe lângă cele politice, sunt cele de directori ai diferitelor direcții. Aceștia ar trebui să aibă o pregătire profesională impecabilă, însă municipalitatea timișoreană nu pare să fie interesată să găsească cei mai buni candidați. Nu unul, ci două posturi de directori au fost scoase la concurs, anunțul fiind postat doar pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici (ANFP). Ultima probă se va da la... Arad
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.