Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT organizează în perioada 20-22 aprilie, online, un concurs național dedicat elevilor de clasa a XI-a și a XII-a, pasionați de economie, antreprenoriat, marketing, finanțe și afaceri internaționale. Elevii se pot înscrie până în 30 martie și vor primi un test cu probleme teoretice și practice. Cei care obțin minim nota 8 vor primi un punct la admiterea în cadrul FEAA.
Eveniment
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de fenomene meteo periculoase, valabil duminică seară în mai multe localități din Timiș.
Eveniment
O fată de 13 ani din Giroc a fost căutată de polițiști după ce a plecat vineri de acasă și nu s-a mai întors. Aceasta a fost găsită în Timișoara.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. La sfârșitul acestei săptămâni, în orașul Gătaia, a avut loc evenimentul de inaugurare a noului sediu al companiei Maxutil, parte a grupului Maxagro. Au fost prezenți fondatorii și actualii conducători ai companiei, partenerii companiei, dar și reprezentanți ai administrației locale.
Eveniment
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, surprinsă de un cititor Tion la începutul acestei săptămâni în timp ce făcea plajă semi-dezbrăcată pe șalupa poliției locale, a fost prinsă de această dată după ce a intrat în cursul nopții într-un magazin din centrul Timișoarei, de unde a furat un tricou.
3
Utile
Parcarea publică de pe strada Ștrandului se închide timp de două zile.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara organizează marți, 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, ruga cartierului Pădurea Verde.
Azi în Timișoara
Duminică, 19 mai, puteți merge la mai multe spectacole de teatru, proiecții, expoziții și la un târg de carte și vinil.