Trupa Red Hot Chili Peppers vine in premiera in Romania pe 31 august 2012: concertul de la Bucuresti face parte din turneul de promovare a celui mai recent album "I m With You" si va fi cu siguranta evenimentul rock al anului viitor, afirma organizatorii.
În seara zilei de vineri, 9 decembrie, melomanii timişoreni vor putea să asiste la concertul de debut al unei noi formaţii din oraş, care poartă numele de All in Green, cu această ocazie muzicienii urmând să-şi prezinte şi albumul de debut care poartă titlul de "Travelers in this world/ Exiting the dream".
Între 16 şi 18 decembrie, în incinta Bastionului Theresia va avea loc un eveniment inedit, dedicat tuturor acelora care apreciează bunul gust, festivalul Savoart având programate concerte, lansări de carte, expoziţii de pictură şi altele.
Vineri seara, trupa bucureşteană Nişte Băieţi a susţinut un concert extraordinar în clubul Bunker, unde amatorii de rock de cea mai bună factură au avut parte de un recital gustat pe deplin de cei prezenţi.
Lumea muzicală timişoreană e în doliu: joi seara, la puţin timp după ce a susţinut un concert în centrul Timișoarei alături de colegii săi din Amala, Dorin Anghel, tobarul trupei, a murit în urma unui stop cardiac.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Într-un interior modern, efectul vizual nu este dat doar de mobilier sau de paleta cromatică, ci mai ales de modul în care sunt alăturate materialele. O suprafață netedă lângă una reliefată sau un material cu aspect natural lângă unul cu finisaj sofisticat pot schimba complet atmosfera unei încăperi. Un decor spectaculos nu înseamnă aglomerarea de elemente, ci alegerea câtorva contraste bine controlate, care aduc personalitate și profunzime spațiului.
Eveniment
Un biciclist de 52 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce traversa bulevardul Republicii pe trecerea pentru pietoni. În urma impactului, bărbatul a fost proiectat într-un alt autoturism.
Ştiri din Timiș
Centrul pentru copii cu tulburări de comportament din Timișoara se scumpește cu 1,55 milioane de lei
Proiectul pentru înființarea Centrului de zi pentru copii cu tulburări de comportament din Timișoara se scumpește cu peste 1,55 milioane de lei. Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, actualizarea valorii investiției de la aproape 4 milioane de lei la 5,55 milioane de lei. O parte din creștere vine din amenajarea unor locuri de parcare cerute de Primăria Timișoara.
Târgul Imobiliar
Premiată pentru excelență în consultanță imobiliară în cadrul Galei Club Antreprenor, AXM Vest Imobiliare participă în perioada 3-4 octombrie la Târgul Imobiliar organizat la Congress Hall Timișoara, alături de Laurențiu Popescu, broker Kiwi Finance. Prezența noastră la acest eveniment pornește din aceeași direcție care ne definește activitatea: seriozitate, implicare reală și soluții concrete pentru fiecare client.
Utile
Joi, 1 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi puteți merge la expoziții și la spectacole.
Mapamond
Republica Moldova anunță că alte două drone au pătruns miercuri în spațiul său aerian, în contextul atacurilor rusești asupra Ucrainei. Potrivit autorităților de la Chișinău, numărul dronelor rusești care au încălcat teritoriul Republicii Moldova a ajuns la 84.
România
Președintele Nicușor Dan va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru o nouă rundă de consultări, după ce Parlamentul a respins miercuri Guvernul propus de Siegfried Mureșan. Șeful statului a anunțat că în aceeași zi va face o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru și le-a cerut formațiunilor politice să ajungă la un consens.
1