Boier Bibescu, cunoscut pentru hiturile "Dan Spătaru n-a murit" sau "Melodie de noroc", va fi prezent pentru prima oară în oraşul nostru miercuri 4 aprilie alături de echipa sa de show.
Timişorenii de la Popa Sapka, adepţi ai stilului ska balcanic, vor susţine un concert extraordinar joi, 5 aprilie, în Timişoara, evenimentul fiind inclus în turneul numit Amerika Evropa Tour al formaţiei.
Sâmbătă, 7 aprilie, amatorii de folk din oraşul nostru sunt invitaţi la un concert extraordinar cu Zoia Alecu, fosta componentă a trupei Sfinx Experience, evenimentul prilejuindu-le melomanilor o întâlnire sonoră cu una din cele mai bune voci româneşti.
La cei 55 de ani ai săi, celebrul Nigel Kennedy a demonstrat joi seara cu ocazia primului său concert susţinut în Timişoara că faima de care se bucură pe întreg Mapamondul este binemeritată, recitalul său fiind unul care a reuşit să provoace o deosebită bucurie în rândul spectatorilor care au plătit între 100 şi 220 lei pentru acest eveniment.
Pavel Stratan a susţinut, joi seara, un concert extraordinar la Timişoara, în cadrul căruia şi-a promovat cel mai recent album al său, Amintiri din Copilărie Volumul 4, în faţa unui public entuziast, evenimentul fiind urmat de o sesiune de autografe şi poze.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții
Turism
Relația dintre turiști și proprietarii unităților de cazare din România devine tot mai dificilă, pe fondul nerespectării regulilor de bază privind cazarea. Un sondaj realizat de Travelminit în rândul hotelierilor arată că, în sezonul estival, cele mai frecvente probleme sunt legate de orele de check-in și check-out, numărul real de persoane cazate și deteriorarea și furtul bunurilor din camere.
1
Capitală Culturală
Orgă, voci tinere și poezie! În cadrul festivalului Orgile Cetății, studenții Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest vor susține un recital de muzică sacră și poezie românească. Evenimentul se va desfășura în răcoarea uneia dintre cele mai frumoase biserici din Timișoara, iar accesul publicului va fi liber.
Eveniment
Luni după-masa pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un utilaj, la o pompă de șapă, în Timișoara, pe str. Ion Vidu.
Mapamond
Donald Trump a confirmat că i-a cerut președintelui FIFA, Gianni Infantino, să fie revizuită suspendarea atacantului american Folarin Balogun, considerând că eliminarea acestuia în meciul cu Bosnia/Herțegovina a fost nedreaptă.
1
Ştiri din Timiș
România continuă să înregistreze cea mai ridicată rată a neparticipării copiilor la educația preșcolară din Uniunea Europeană, iar Timișul se numără printre județele în care organizația Salvați Copiii România desfășoară, și în această vară, programe dedicate copiilor din comunități vulnerabile.
Ştiri din Timiș
JAZZx 2026, desfășurat timp de cinci zile la Timișoara, a reconfirmat statutul său de unul dintre cele mai importante proiecte culturale ale orașului, reunind muzică, educație și comunitate.
Ştiri din Timiș
Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, a pierdut în primă instanță procesul intentat Agenției Naționale de Integritate, care a declarat-o incompatibilă. Decizia Curții de Apel Timișoara nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
7