Recitalul trupei Holograf, desfăşurat sâmbătă seara pe platoul din faţa stadionului Dan Păltinişanu, a creat o aglomeraţie straşnică la faţa locului, mii de timişoreni de toate vârstele înghesuindu-se pentru a fi martori la concertul binecunoscutei formaţii care a luat naştere în 1978.
LaLa Band, trupa-fenomen a serialului "Pariu cu viaţa" de la Pro TV dă startul primului turneu naţional din cariera sa muzicală, evenimentul urmând să ajungă în data de 11 septembrie la Timişoara, la Sala Capitol, începând cu ora 19.
Ştirea privind problemele de sănătate ale cântăreţei Lepa Brena, apărută în mai multe publicaţii belgrădene, a fost confirmată şi de cei care au încercat să o aducă în această vară pe diva Balcanilor pentru un concert la Timişoara şi care promit, încă o dată, că evenimentul va avea loc anul viitor.
Sâmbătă seara, pe terasa Porto Arte, muzicienii care alcătuiesc trupa de folk – rock Pragu’ de Sus au susţinut un recital extraordinar, care a beneficiat de două reprize muzicale în cadrul cărora urechile celor prezenţi au avut parte atât de compoziţii proprii cât şi de câteva cover-uri arhicunoscute.
Vineri noaptea, amatorii de hip – hop s-au delectat la clubul No Name cu o petrecere tematică dedicată lor de către DJ Tha – Vi, momentul culminant al acestei „nebunii“ fiind însă recitalul extraordinar susţinut de Maximilian.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și la expzoiții.
Eveniment
Un accident rutier petrecut pe Calea Torontalului s-a soldat cu rănirea a două persoane, după ce trei autoturisme în care se aflau cinci oameni au fost implicate într-o coliziune.
România
Bacterii vechi de 5.000 de ani și rezistente la antibiotice, descoperite într-o peșteră din România.
O tulpină de bacterii a fost descoperită în peștera Scărișoara și este rezistentă la zece antibiotice moderne, potrivit G4media.ro.
4
Utile
Punctul de trecere a frontierei Lunga–Nako va avea program prelungit până la ora 1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la solicitarea Instituției Prefectului Timiș. Măsura a fost luată pentru festivalul „Prima noapte de Bazar – Fenseraj Ukusa”, organizat la Kikinda.
Ştiri din Timiș
Lugoj a relansat licitația pentru întreținerea drumurilor pe următorii patru ani, după anularea primei proceduri. Contractul are o valoare de 37,2 milioane lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 26 martie pentru lucrări pe 220 de străzi și poduri din municipiu.
Eveniment
Șapte bărbați, cu vârste între 21 și 37 de ani, sunt acuzați că ar fi racolat și agresat sexual patru minore de 14 ani din Timiș. Vineri, polițiștii au făcut percheziții în Satchinez și Hodoni și au reținut șase suspecți, care urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. UPDATE. Patru bărbați arestați
8
Mapamond
Odată cu montarea ultimului element pe crucea turlei centrale, Sagrada Familia din Barcelona se înalță acum până la 172,5 metri, devenind cea mai înaltă biserică din lume, scrie Agerpres.
Eveniment
Pompierii au intervenit vineri seara la un incendiu la o locuință de pe strada Gheorghe Barițiu din Timișoara.