Două trupe în vogă ale momentului – Voltaj şi DJ Project – vor ţine capul de afiş în acest sfârşit de săptămână pe scena Teatrului de Vară de la Sânnicolau Mare, unde se vor sărbători Zilele Oraşului.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că municipalitatea se va implica în organizarea unui concert extraordinar Phoenix în această toamnă pentru a marca 50 de ani de la înfiinţarea legendarei formaţii. Pentru acest eveniment ar urma să fie alocaţi bani de la bugetul local. Vedeţi ce ofertă i-au făcut iniţial reprezentanţii trupei fostului primar.
Una din cele mai interesante trupe de doom gothic din Portugalia, Ava Inferi, va susţine un concert extraordinar la Timişoara vineri 7 septembrie în clubul Daos, evenimentul urmând să aibe parte şi de două trupe autohtone în deschidere.
Joi, 6 septembrie, va avea loc redeschiderea Molly Malone, ocazie cu care melomanii timişoreni şi petrecăreţii urbei vor avea ocazia de a asista la un concert susţinut de Fely & The Band, urmat de un party alături de Ben Boognar.
Final de poveste la Serbările Timişoreana. Concertul Cargo şi Phoenix care a încheiat opt zile de festival a adunat mii de spectatori pe platoul din faţa Stadionului „Dan Păltinişanu” din Timişoara.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la mai multe proiecții și la expzoiții.
Eveniment
Un accident rutier petrecut pe Calea Torontalului s-a soldat cu rănirea a două persoane, după ce trei autoturisme în care se aflau cinci oameni au fost implicate într-o coliziune.
România
Bacterii vechi de 5.000 de ani și rezistente la antibiotice, descoperite într-o peșteră din România.
O tulpină de bacterii a fost descoperită în peștera Scărișoara și este rezistentă la zece antibiotice moderne, potrivit G4media.ro.
4
Utile
Punctul de trecere a frontierei Lunga–Nako va avea program prelungit până la ora 1, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la solicitarea Instituției Prefectului Timiș. Măsura a fost luată pentru festivalul „Prima noapte de Bazar – Fenseraj Ukusa”, organizat la Kikinda.
Ştiri din Timiș
Lugoj a relansat licitația pentru întreținerea drumurilor pe următorii patru ani, după anularea primei proceduri. Contractul are o valoare de 37,2 milioane lei fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 26 martie pentru lucrări pe 220 de străzi și poduri din municipiu.
Eveniment
Șapte bărbați, cu vârste între 21 și 37 de ani, sunt acuzați că ar fi racolat și agresat sexual patru minore de 14 ani din Timiș. Vineri, polițiștii au făcut percheziții în Satchinez și Hodoni și au reținut șase suspecți, care urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. UPDATE. Patru bărbați arestați
8
Mapamond
Odată cu montarea ultimului element pe crucea turlei centrale, Sagrada Familia din Barcelona se înalță acum până la 172,5 metri, devenind cea mai înaltă biserică din lume, scrie Agerpres.
Eveniment
Pompierii au intervenit vineri seara la un incendiu la o locuință de pe strada Gheorghe Barițiu din Timișoara.