Vineri noaptea, Cornel Ilie şi muzicienii care alcătuiesc trupa Vunk au susţinut un concert extraordinar în Fratelli Lounge & Club, evenimentul având parte la final de artificii pe tavan, bine asezonate cu hitul lor care spune „Stai pe spate şi hai/Să aprindem artificii pe tavan“.
Filarmonica Banatul a avut grijă, vineri seara, de toţi cei însetaţi de muzică. Întâi, la intrare, unde toată  lumea a primit, odată cu programul, câte  o sticlă  cu apă. Apoi, în partitură, căci concertul simfonic a început cu Muzica apelor.  Evenimentul a fost dedicat centenarului primei staţii de epurare din România.
Joi seara, amatorii de rock din Timisoara au parte de un concert extraordinar cu trupa Grimus, revelaţia scenei indie autohtone, evenimentul urmând să se desfăşoare la Scottish Pub, cu începere de la ora 23.
Joi seara, membrii formaţiei Bere Gratis au susţinut un concert extraordinar în Scottish Pub, în faţa unui public care a fredonat alături de ei versurile nenumăratelor hituri pe care băieţii le-au compus în cei 14 ani de existenţă a trupei.
Formaţia timişoreană Dordeduh îşi lansează albumul de debut printr-un turneu naţional care începe joi 19 octombrie la clubul Daos, urmând ca în următoarea perioadă muzicienii să susţină concerte în Braşov, Cluj, Sibiu, Bucureşti şi Iaşi.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 4 iulie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă, 4 iulie, continuă Festivalul Inimilor în Parcul Rozelor și JAZZx NOW în Piața Libertății. Mai puteți merge la film, la ateliere diverse sau la expoziții.

Mapamond

Un aliat NATO ezită să susțină noi angajamente financiare pentru Ucraina
Premierul polonez Donald Tusk a cerut prudență față de noi angajamente financiare pentru Ucraina, afirmând că prioritatea Poloniei este protejarea frontierei estice a UE, înaintea summitului NATO. 1

România

Doi români, condamnați în Marea Britanie după ce au înjunghiat un jurnalist. Care a fost motivul
Doi români au fost condamnați în Marea Britanie la închisoare pentru atacul cu cuțitul asupra jurnalistului Pouria Zeraati, de la Iran International. Procurorii susțin că atacul a fost comis în beneficiul statului iranian, acuzație negată de Teheran.

Mapamond

Scene neobișnuite pe aeroportul din Milano. Avion invadat de țânțari înainte de decolare
Un zbor Ryanair pe ruta Milano Malpensa–Alicante a fost întârziat aproape trei ore după ce cabina aeronavei a fost invadată de un număr mare de țânțari. Din motive de siguranță și după ce o pasageră a anunțat că este alergică la înțepăturile de țânțar, toți călătorii au fost debarcați și îmbarcați ulterior într-o altă aeronavă. 3

România

Ce produs alimentar a intrat oficial în Registrul Național al Rețetelor Consacrate
Tăițeii cu ouă au fost incluși în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, a anunțat vineri Ministerul Agriculturii. Potrivit MADR, produsul va fi fabricat după o rețetă tradițională atestată și standarde stricte de calitate.

Eveniment

Impact violent în Piața Unirii: femeie de 57 de ani, în stare critică după ce a fost lovită de un livrator pe bicicletă
O femeie se află în stare critică la spital, după ce a fost lovită de un tânăr care se deplasa cu o bicicletă electrică în zona pietonală din Piața Unirii din Timișoara. Polițiștii au deschis un dosar penal. 21

Cinema

Filmul săptămânii: „The Invite”, despre o cină între vecini care scapă rapid de sub control
Recomandarea de film din această săptămână este „The Invite”, o comedie care transformă o cină aparent obișnuită într-un șir de situații incomode, dezvăluiri neașteptate și discuții despre relații, fidelitate și limitele intimității.

Ştiri din Timiș

Colecțiile absolvenților de Modă-Design Vestimentar ai UVT ajung pe podium la Timișoara
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează, în 9 iulie, o nouă ediție a Galei Absolvenților programului de studiu Modă-Design Vestimentar (MDVTM). Evenimentul este programat de la ora 20:00, la Iulius Gardens.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici