tion.ro Web analytics

Pe Bega au plutit, duminică seara, oi și bucăți de cașcaval, ambarcațiuni alegorice, statui, păsări și steaguri. O cerere -surpriză în căsătorie, apariția unei farfurii zburătoare și ploaia de artificii au fost momentele culminante ale concertului dedicat Zilei Europei de Filarmonica Banatul, eveniment la care au asistat mii de spectatori.
Lugojenii vor petrece Sărbătoarea Berii alături de Cargo, Alexandra Ungureanu și Crush anul acesta, dar, bineînțeles, nu vor lipsi nici interpreții de muzică populară bănățeană. Evenimentul este programat în perioada 7-9 iunie 2013, artiștii urmând să urce pe scena amenajată pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Lugoj.
Desant, trupa fostului basist Cargo, Alin Achim, şi-a botezat mascota – Rusty – printr-un concert ca în vremurile bune, în clubul Daos. Formaţia, care a câştigat deja cu „Joc de noroc” două premii de „Cel mai bun album al anului”, a venit cu surprize pentru spectatori.
Chiar dacă Ziua Europei a fost în 9 mai, locuitorii din oraşul Sânnicolau Mare o vor sărbători sâmbătă, în 11 mai, fiind invitaţi la un superconcert la Teatrul de Vară. Cu această ocazie, pe scena teatrului vor urca mai multe formaţii – Datina, Distinto, Alb Negru şi Akcent.
Fanii trupei Holograf vor avea ocazia să se fotografieze cu artiștii pe care îi admire și să obțină mesaje dedicate pe coperțile albumelor lor preferate. Cu o oră înainte de concertul pe care îl vor susține la Timișoara, membrii celebrei formații vor oferi o sesiune de autografe.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara cere fonduri europene de aproape 10 milioane de lei pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 16
Primăria Timișoara solicită 9,8 milioane de lei din fonduri europene pentru reabilitarea termică a corpului C1 al Școlii Gimnaziale nr. 16. Investiția totală se ridică la 17 milioane de lei, diferența urmând să fie asigurată din bugetul local. Proiectul vizează modernizarea completă și creșterea eficienței energetice.

Ştiri din Timiș

Bianca Opăriuc, laureată a Festivalului-Concurs Gelu Stan: „Cu muncă și răbdare voi ajunge acolo unde îmi doresc”
La doar 20 de ani, Bianca Opăriuc este una dintre cele mai promițătoare voci ale folclorului bănățean. Studentă la Facultatea de Muzică din cadrul Universității de Vest din Timișoara, tânăra îmbină studiul academic cu scena, tradiția cu ambiția și emoția cu rigoarea muncii bine făcute.

Cinema

Filmul săptămânii: „Cazul Samca”, primul thriller românesc din genul fake true-crime
Recomandarea de film din această săptămână este „Cazul Samca”, un thriller românesc construit ca un documentar de tip fake true-crime, care pune sub semnul întrebării limitele adevărului și ale memoriei colective.

Ştiri din Timiș

Cursuri gratuite în dezvoltare durabilă și comunicare organizațională pentru angajații din Regiunea Vest
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Expert Business Center SRL organizează două cursuri gratuite online - Expert Dezvoltare Durabilă și Comunicare Organizațională - pentru angajații din Regiunea Vest, în martie–aprilie 2026. Înscrierea se face în limita locurilor disponibile, după principiul „primul venit, primul servit”.

Ştiri din Timiș

FOTO. Care primării din Timiș primesc bani de la CJT pentru școli, grădinițe, drumuri și un cămin cultural
Consiliul Județean Timiș (CJT) a început semnarea contractelor pentru mai multe investiții locale, realizate în parteneriat cu primăriile din județ. Primele proiecte vizează șapte localități: Remetea Mare, Moșnița Nouă, Moravița, Pișchia, Sânandrei, Dudeștii Vechi și Știuca. 1

Ştiri din Timiș

Timișoara își lansează ofensiva global. Peste 400 de lideri la debutul platformei „Timișoara Revoluționară”
Peste 400 de invitați, reprezentanți ai administrației publice, ai marilor companii, ai universităților și ai comunității locale, au participat joi seara, la Cinema Timiș, la lansarea oficială a platformei „Timișoara Revoluționară”. Este un proiect care își propune să repoziționeze orașul pe harta europeană a inovației și performanței.

Ştiri din Timiș

Solidaritate pe teren. Meci caritabil la CSS Bega Timișoara pentru Bogdan, diagnosticat cu suspiciune de limfom în stadiul IV
Un meci caritabil de volei va avea loc duminică, 22 februarie, la CSS Bega Timișoara, unde echipa locală va întâlni CSM Lugoj pentru a sprijini tratamentul lui Bogdan.

Ştiri din Timiș

COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici