Parcul Botanic din Timișoara s-a transformat, pentru trei zile, într-un imens atelier de artă. Cei care vor răspunde invitației lansate de Fundația Rubin, de a veni la festivalul AccesART, vor putea vedea în direct cum se naște o operă de artă, ba chiar să participe la realizarea ei. Un atelier de arhitectură va realiza o machetă de mari dimensiuni a Cetății Timișoarei, artista Corina Nani realizează un graffiti pe zidul parcului care a suportat adesea acte de vandalism și mesaje vulgare. Vor fi în festival pietre vii, scaune roz, spectacole de teatru, concerte de rock, jazz, flamenco și multe alte programe tentante.
O nouă ediţie a Serbărilor Timişoreana a debutat, vineri, la stadionul „Dan Păltinişanu", iar primii clienţi au gustat din berea specială, nefiltrată, şi din micii oferiți de organizatori. Sărbătoarea va continua până pe 15 iunie, în "Oraşul Premierelor".
Primul concert simfonic al verii va fi dirijat, vineri, 6 iunie, de la ora 19, în sala Capitol, de maestrul Mircea Holiartoc. Evenimentul propune un program deosebit de atrăgător și un solist fascinant: pianistul Horia Mihail.
Amatorii de bere şi voie bună sunt aşteptaţi de vineri pe platoul din faţa stadionului „Dan Păltinişanu". Acolo demarează o nouă ediţie a „Serbărilor Timişoreana". Festivalul este deschis până pe 15 iunie.
Billy Idol va susține un concert pe Stadionul Cluj Arena, luni, 30 iunie, iar bieletele sunt pe punctul de a fi epuizate. Rockerul a anunțat recent că o parte din încasările concertului pe care îl va susține la Belgrad, vor fi donate unui fond de ajutorare a victimelor inundațiilor.
Azi în Timișoara
Duminică, 27 septembrie, puteți merge la concerte, la teatru, la film sau să vizitați expoziții. Vă mai puteți bucura de diverse evenimente cu ocazia Zilelor Culturii Maghiare.
România
Un material publicat de Wall Street Journal și preluat de G4Media susține că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi afirmat, la o cină organizată la Atena în luna martie, că Statele Unite s-ar fi implicat în îndepărtarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Potrivit relatării, ambasadoarea ar fi spus că SUA pot face același lucru și în Grecia. Informația este contestată de reprezentanții ambasadoarei, iar Sorin Grindeanu și George Simion resping existența unor discuții privind schimbarea Guvernului Bolojan. Totodată, Dominic Fritz le cere explicații celor doi lideri de partid.
5
Eveniment
Amenzi de peste 48.000 de lei, 18 permise de conducere reținute și 12 infracțiuni descoperite. Acesta este bilanțul unei razii desfășurate de vineri pe sâmbătă în Timiș, în cadrul căreia polițiștii au verificat 815 autovehicule și au legitimat 921 de persoane.
Ştiri din Timiș
Seniorii din centrele Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara și cei ai organizațiilor partenere vor fi sărbătoriți pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în cadrul unui eveniment organizat la Casa Adam Müller-Guttenbrunn, între orele 11:00 și 15:00.
1
Mapamond
Inteligența artificială ar putea fi implicată în evenimente care să ducă la moartea a până la un miliard de persoane dacă nu este reglementată, consideră Bill Gates, cofondatorul Microsoft, într-un interviu acordat NBC, relatează Agerpres, citând DPA.
2
Mapamond
Autoritățile din Bangkok au declarat sâmbătă stare de dezastru în toate cele 50 de districte ale capitalei Thailandei, după aproape 48 de ore de ploi abundente care au inundat străzi, locuințe și spații comerciale, relatează AFP. Aproape 300 de milimetri de precipitații au căzut în zonă, iar autoritățile le-au cerut locuitorilor să rămână, pe cât posibil, în case.
România
Deficitul bugetului general consolidat a ajuns la 59,42 miliarde de lei după primele opt luni din 2026, cu aproape 27 de miliarde de lei mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor publicate sâmbătă, 26 septembrie, de Ministerul Finanțelor, deficitul s-a redus astfel cu aproximativ 31% în termeni nominali, iar ca pondere în PIB a coborât de la 4,51% la 2,89%.
3