Cu zâmbetul până la urechi! Așa stă viceprimarul Traian Stoia, în concediu, în „fotoliul” de viceprimar, deși a rămas fără funcție, după ce prefectul de Timiș a semnat ordinul de constatare a încetării mandatului de consilier local al acestuia. Cu toate că e în concediu, Stoia mai dă prin primărie, dar n-a primit înștiințarea de la secretarul Ioan Cojocari. Oficial, spune secretarul, Stoia nu mai e viceprimar al Timișoarei.
Dacă aveţi plăcerea plecării într-un concediu în străinătate v-aţi pus, desigur, problema modului în care efectuaţi plăţile. Dacă plecați într-o zonă civilizată, cu infrastructură bancară dezvoltată, atunci cea mai bună soluţie este cardul, spun cei de la MasterCard, în detrimentul schimbului valutar. Desigur, dacă sunteţi în deşert e greu de crezut că vreun beduin va accepta cărticica de plastic ca și mijloc de plată.
Premierul Victor Ponta s-a întors în București luni, după o săptămână de concediu, cu o aeronavă a companiei Fly Dubai.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
Ştiri din Timiș
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.
Eveniment
Un bărbat de 68 de ani din Hunedoara a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina de 43 de ani, lovind-o și împiedicând-o să părăsească locuința. El este cercetat acum pentru violență în familie și lipsire de libertate și a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara anunță câștigarea unui nou proiect strategic. Finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia, proiectul vizează modernizarea infrastructurii publice și reducerea consumului energetic în zona metropolitană Timișoara, cu un impact direct asupra comunei Dumbrăvița.
Utile
Sâmbătă, 6 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
România
Sfântul Nicolae, sărbătorit anual pe 6 decembrie, este una dintre cele mai îndrăgite și așteptate sărbători ale iernii în România. Cunoscut ca „Moș Nicolae”, el este protectorul copiilor, al marinarilor, al celor nevoiași și al celor aflați în primejdii. Figura sa blândă și darnică s-a împletit de-a lungul timpului cu obiceiuri populare străvechi, dând naștere unei sărbători pline de magie și semnificații.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.