Agenţii comunitari din Timişoara desfăşoară „supravegheri operative” în locurile unde unii timişoreni şi-au făcut obiceiul să depoziteze deşeuri şi se formează rampe clandestine. Cea mai recentă acţiune de acest gen s-a desfăşurat în cartierul Circumvalaţiunii.
Poliţiştii comunitari i-au somat în primă fază pe timişoreni să ia măsuri pentru curăţarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuarele din faţa imobilelor, iar în ultimele zile au început să împartă şi amenzi în cazul mai multor asociaţii de proprietari şi firme.
Peste 1.500 de persoane au fost amendate, în Timişoara, în primele zece luni ale acestui an, pentru că au consumat băuturi alcoolice pe străzi, în parcuri, pe stadioane, în mijloacele de transport în comun, în diverse instituţii şi locuri publice, în ţara noastră existând o lege care interzice acest lucru.
Aceasta este constatarea Poliţiei Comunitare, care îi adună periodic pe cerşetori de pe străzile Timişoarei. Instituţia a organizat aproape 150 de astfel de acţiuni, dar cerşetorii îşi văd în continuare de treabă. Autorităţile fac din nou apel la timişoreni să nu le mai ofere bani acestor persoane.
Deputatul PNL de Timiş Horia Cristian susţine că era să fie ridicat de poliţiştii comunitari din Timişoara şi a fost ameninţat că va fi dus cu duba la secţie, deoarece participa, duminică, la o acţiune de distribuire de pliante în centrul oraşului.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Mireasa!”, care aduce în prim-plan o reinterpretare îndrăzneață a celebrei povești din pelicula „Bride of Frankenstein”, bazat pe cartea lui Mary Shelley. În rolurile principale se află Jessie Buckley și Christian Bale.
Ştiri din Timiș
Primari din județul Arad au venit la Dumbrăvița pentru a vedea cum funcționează centrul de colectare a deșeurilor cu aport voluntar (CAV), realizat prin PNRR. Proiectul, primul de acest tip din vestul țării, a devenit exemplu pentru alte administrații locale interesate de implementarea unui sistem similar.
Târgul Imobiliar
Premier Capital Dubai va fi prezent la Târgul Imobiliar Timișoara, unde aduce în prim-plan oportunități concrete de investiție într-una dintre cele mai dinamice piețe imobiliare din lume.
1
Ştiri din Timiș
Comuna Ghiroda de lângă Timișoara găzduiește în perioada 7–8 martie cea de-a XV-a ediție a Târgului Apicol Internațional de Primăvară, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate apiculturii din vestul țării. Organizatorii estimează că, pe durata celor două zile, peste 5.000 de vizitatori vor participa la manifestarea care transformă localitatea într-un adevărat punct de întâlnire pentru apicultori, producători și iubitori ai produselor stupului.