Astăzi vezi imagini cu o mașină care a luat foc la Timișoara. S-a întâmplat pe strada Deliblata, în Complexul Studențesc, iar polițiștii încearcă acum să dea de urma proprietarului.
Aproape 50 de poliţişti au făcut verificări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Complexul Studenţesc din Timişoara. Unii au tras pe dreapta şoferii în trafic, în timp ce alţii au luat la control firmele din zonă, împreună cu reprezentanţii ITM, cu cei de la DSV şi alte instituţii. Rezultatul? Amenzi şi zeci de kilograme de carne şi borcane cu murături confiscate.
Ştiri sportive
Ziua a șasea a Campionatului Mondial nu a adus surprize, dar a fost dominată de marile vedete. Lionel Messi a reușit primul hat-trick al turneului pentru Argentina, în timp ce Kylian Mbappe și Erling Haaland au punctat de câte două ori în victoriile clare ale Franței și Norvegiei.
Utile
Miercuri, 17 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 17 iunie, puteți merge la teatru, la film sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
USR propune reguli stricte pentru amenajarea locurilor de joacă din noile dezvoltări rezidențiale din Timișoara. Inițiativa prevede standarde minime privind suprafața, dotările, siguranța, umbrirea și accesibilitatea, pentru a asigura copiilor spații de joacă adecvate și sigure.
4
România
PUSL l-a exclus pe Vlad Popescu Piedone și pe alți zece consilieri din București, invocând abateri disciplinare. Primarul Sectorului 5 își păstrează mandatul, dar consilierii excluși riscă să îl piardă dacă decizia rămâne definitivă. Excluderile pot influența majoritățile politice din București și Sectorul 5.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile de pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 5, de lângă Bega, pentru a extinde coridorul de agrement amenajat în zonă. Consilierii locali au mandatat comisia de negociere să stabilească prețul construcțiilor, după demolarea mai multor amenajări ridicate fără autorizație.
1
Ştiri din Timiș
Consiliul Local Timișoara a aprobat înființarea ADI Zona Metropolitană Timișoara, noua structură prin care municipiul și localitățile din jur vor putea implementa proiecte comune și accesa fonduri europene. Din start aderă Timișoara, Dumbrăvița și Ghiroda, urmând teoretic și alte comune să se alăture.
3
Ştiri din Timiș
Locuitorii din comuna Dumbrăvița vor participa miercuri seară la un marș comemorativ organizat în memoria lui Matias și Dragoș, cei doi adolescenți ale căror destine au fost curmate în urma unor accidente care au șocat întreaga comunitate.
9