Unul dintre candidaţii pentru premiul de Studentul Anulul, oferit de Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), este din Timişoara. Marc Frîncu studiază la University of Southern California, după ce a obţinut doctoratul la Universitatea de Vest, în Informatică.
Luna ianuarie a anului viitor va aduce la Timişoara primele expoziţii chinologice din 2015, atât pentru oraşul de pe Bega, cât şi din România. Vor fi două expoziţii naţionale CAC, organizate în sală, la Complexul Expovest din Timişoara, iar cei interesaţi de eveniment sunt deja aşteptaţi să se înscrie în competiţie.
Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică Banat organizează competiția regională de dezbateri pentru începători, sâmbătă şi duminică, la Timişoara.
O timișoreancă, Bianca Fanu, va reprezenta România la Concursul Miss World. Tânăra de 25 de ani va ajunge la mijlocul lunii noiembrie la Londra, unde se va desfășura ediția de anul acesta a celebrului concurs de frumusețe.
Trei tineri timişoreni se bat pentru locurile fruntaşe la unul dintre cele mai importante concursuri de design şi tehnologie din lume. Studenţi, aceştia propun proiecte dintre cele mai interesante: un sistem care poate schimba gustul şi mirosul alimentelor după dorinţa consumatorului, o soluţie high tech de eliminare a petelor, dar şi o seră care poate produce plante adulte în doar 24 de ore. Doritorii pot vota în favoarea acestora și, în plus, pot câştiga o excursie la Paris.
Eveniment
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Eveniment
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
1
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
1
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.
1