În Timișoara vor ajunge cele bune și premiate echipe de padel din România, Republica Moldova și Serbia, în a treia etapă a Ligii Cluburilor de Padel, ce va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Campionii se întâlnesc în orașul de pe Bega pentru o competiție de zile mari. Cu această ocazie, s-a înființat și Federația Română de Padel.
„Creatori de Educație” este competiția dedicată exclusiv cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial care predau „altfel”. Anul acesta sunt opt profesori din Timiș înscriși, cu proiecte prin care au provocat elevii să pornească într-o călătorie virtuală prin marile muzee ale lumii sau i-au învățat elementele de geometrie în rime. La final, vor fi premiați 50 de creatori de educație.
„Săritorul” de Ivan I. Tverdovsky, „O zi” de Zsófia Szilágyi, „Nebuloasa calului mort” de Tarık Aktaş, „Consecinţe” de Darko Štante , „Beautiful Corruption” de Eugen Damaschin și „Versuri pocite” de Gábor Reisz sunt cele șase filme de succes care au fost selectate în competiţia internaţională a Festivalului Ceau, Cinema!
Eveniment
Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort, împușcat în cap, în locuința sa de pe strada Ioan Plavoșin din Timișoara. Acesta era deținător legal de armă, iar polițiștii au deschis un dosar penal.
România
După aproape trei luni de la ultimele consultări, partidele parlamentare sunt chemate joi, 17 septembrie, la Cotroceni, pentru o nouă rundă de negocieri privind desemnarea premierului. PNL și USR susțin în continuare candidatura europarlamentarului liberal Siegfried Mureșan.
1
Eveniment
Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Timișoara, după ce ar fi fost implicate în vânzarea de canabis în Jimbolia. Potrivit anchetatorilor, drogurile erau comercializate cu sume cuprinse între 250 și 300 de lei, iar în urma perchezițiilor au fost găsite mai multe pliculețe cu substanță vegetală, un cântar de precizie și un grinder.
România
Camera Deputaților a adoptat miercuri un proiect de lege care introduce în Codul Penal infracțiunea de căsătorie și conviețuire forțată, cu pedepse de până la 10 ani în anumite situații. Inițiativa prevede și noi infracțiuni privind exploatarea prin maternitate de substituție și adopții frauduloase.
Sănătate
Medicina internă are un rol important în evaluarea stării generale de sănătate, în special atunci când un pacient are mai multe afecțiuni sau simptome care pot avea cauze diferite. La Ambulatorul Spitalului Municipal Timișoara, pacienții se pot adresa Cabinetului de Medicină Internă pentru consultații, investigații și recomandări medicale.
Ştiri din Timiș
O licitație americană pare simplă: alegi mașina, faci o ofertă, câștigi lotul la un preț bun. Adevăratele calcule încep însă mai târziu, când autovehiculul ajunge în Europa și trebuie pus în liberă circulație. Pentru mulți români, vama este tocmai etapa în care o achiziție avantajoasă se transformă într-o surpriză neplăcută.
Lugoj
Primăria Lugoj a lansat licitația pentru reabilitarea energetică a trei corpuri ale Liceului Teoretic „Coriolan Brediceanu” – școala gimnazială, laboratoarele de informativă și sala de sport. Contractul are o valoare estimată de aproape 17,5 milioane de lei, cu TVA.
Eveniment
DIICOT Timișoara a reținut miercuri un bărbat de 27 de ani, recidivist, suspectat de trafic de droguri de mare risc.