Ioan Rus îi făcea, zilele trecute, pe copiii celor plecaţi în străinătate "golani", demisionând imediat după ce a făcut aceste declarații. Nu a fost însă singurul care a folosit  acest apelativ în mod public. Un șef de stat a folosit acest apelativ acum 25 de ani, când se referea la oamenii care protestau în Bucureşti. Pe 13-15 iunie 1990, în Capitală, "golanii" au ales să protesteze împotriva regimului instaurat după Revoluţia din 1989. Au primit în schimb o avalanşă de bastoane pe spate şi bătăi crunte de la minerii chemaţi la Bucureşti de Ion Iliescu pentru a pune capăt "revoltei". Acei "golani" care au murit sau au avut de suferit de pe urma bătăilor primite vor fi comemoraţi în Piaţa Victoriei din Timişoara.
Reprezentanții Muzeului Banatului Timișoara au participat la deschiderea expoziției internaționale care comemorează 100 de ani de la lupta de la San Martino del Carso. În cadrul evenimentului din Italia, Muzeul Banatului a prezentat un trunchi de copac originar de pe frontul italian, ce se află în colecția instituției de zeci de ani.
Artista Ioona Rauschan, unul dintre cei mai importanți oameni de cultură ai Timișoarei, va fi sărbătorită de locuitorii orașului de pe Bega. Scriitoarea a murit în urmă cu cinci ani, iar Asociația „Ioona” va celebra viața și cariera acesteia prin evenimentul comemorativ „O oră pentru Ioona”.
Trupa de teatru studențesc Thespis din cadrul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara va celebra așa cum se cuvine cei 25 de ani de la începerea Revoluției. Locuitorii orașului de pe Bega sunt așteptați să ia parte la cea de-a XXI-a ediție a festivalului „Săptămâna de teatru Diogene V. Bihoi”, eveniment din cadrul căruia nu vor lipsi reprezentații artistice precum concerte acustice sau expoziții de fotografie dedicate Revoluției.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5

Ştiri din Timiș

Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.