Florin Piersic și Medeea Marinescu vor fi, din nou, ”Străini în noapte”, într-un spectacol care a izbutit deja să umple de 17 ori sala Operei Naționale din Timişoara. Eternul seducător al teatrului românesc revine astfel cu un rol pe care, la Paris, l-a jucat Alain Delon.
Prima premieră teatrală a anului 2014 la Timișoara aparține Teatrului Maghiar „Csiky Gergely". Comedia neagră „Sus în adâncuri", după romanul A long way down, de Nick Hornby, este cel de-al doilea spectacol al tinerei regizoare Kedves Emőke pe această scenă.
S-a mai stins o stea a teatrului şi a cinematografiei româneşti: actorul Nae Lăzărescu, cel care ne-a umplut de bucurie Revelioanele cu scenetele sale comice, a decedat, joi, la vârsta de 72 de ani.
Timișorenii au prilejul să asiste la un nou „duel la scenă deschisă” între doi celebri actori: „Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele”.
Comedie franţuzească în cadru românesc: Gerard Depardieu şi Catherine Deneuve, scaune murdare, boscheţi şi un fundal muzical cu doine bănăţene. Grădina Capitol din Timişoara a fost arhiplină miercuri noaptea, la deschiderea Festivalului Filmului de Umor.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.