Beție cruntă finalizată cu dosar penal pentru un bărbat de 41 de ani din județul Timiș. El este cercetat de polițiști după ce s-a urcat la volan, deși era aproape de comă alcoolică.
Bărbatul, în vârstă de 63 de ani aflat sub influenţa băuturilor alcoolice , a fost descoperit de către polițiștii din Periam, județul Timiș, după ce aceștia au fost sesizați de producerea unui accident rutier pe D.J. 692.
Plimbare finalizată cu dosar penal pentru un timișorean de 48 de ani. El este cercetat de polițiști după ce s-a urcat la volan, deși băuse atât de mult încât avea o alcoolemie de 1,35 la mie.
Vin sărbătorile, iar trei elevi din Timişoara au vrut să fie mari şi răi înainte de vreme. Aşa că au luat „de gât” o sticlă de ţuică şi au consumat-o chiar în incinta şcolii, în toaletă, cu uşa ferecată...
VASLUI - Un bucureştean aflat în vizită la
rude în Bârlad a ajuns la spital în
comă, după ce a băut o cantitate mică
de bere dintr-o cutie pe care a cumpărat-o de la un
chioşc din Bârlad, Poliţia
declanşând o anchetă pentru a stabili
substanţa aflată în bere şi cu care
s-a intoxicat bărbatul.
rude în Bârlad a ajuns la spital în
comă, după ce a băut o cantitate mică
de bere dintr-o cutie pe care a cumpărat-o de la un
chioşc din Bârlad, Poliţia
declanşând o anchetă pentru a stabili
substanţa aflată în bere şi cu care
s-a intoxicat bărbatul.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.