Tinerii din Timişoara s-au prezentat încă de luni dimineaţă la Centrul de Transfuzii de lângă Spitalul Judeţean. Tinerii au venit aici din proprie iniţiativă, ori în urma unor apeluri pe reţelele de socializare. Vor să doneze sânge pentru cei care se află pe patul de spital în urma tragediei de la Bucureşti, când clubul Colectiv a fost cuprins de flăcări. În urma acestui incendiu și-au pierdut viața nu mai puțin de 30 de tineri. De asemenea, alte 137 de persoane sunt internate în diferite spitale din București, 57 aflându-se în stare critică.
O mulțime de timișoreni au trecut duminica seara prin Piața Victoriei pentru a-i comemora pe cei care și-au pierdut viața în urma incendiului de la Colectiv. Astfel, în fața Operei din Timișoara au fost aprinse zeci de lumânări și au fost aduse flori. De asemenea, în cadrul aceleiași acțiuni, câteva persoane s-au dus pe malul Begăi unde au lansat pe apă bărcuțe de hârtie cu lumânări aprinse.
Tragedia de vineri din București a înmărmurit o țară întreagă. Clubul Colectiv din Capitală a fost cuprins de flăcări în timpul unui concert, iar în urma incendiului au murit nu mai puțin de 29 de persoane. De asemenea, alte aproximativ 150 au fost rănite. Întreaga Românie este în doliu, iar timișorenii sunt chemați și ei să-i comemoreze pe cei răpuși.
Alte două victime ale incendiului din clubul Colectiv au murit, duminică, una la Spitalul de Arşi şi cealaltă la Bagdasar. Astfel, numărul morților a ajuns la 29, a anunțat Raed Arafat. Duminică, legiștii vor face primele autopsii, pe aproximativ 20 dintre trupurile neînsuflețite ale victimelor. Odată încheiată cercetarea la fața locului, procurorii vor începe audierile.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.