Adrian Iosif Cocoană, șoferul care în 2008 a ucis cu Ferrariul său un tânăr, a fost pus în libertate de instanță. El a fost condamnat la patru ani de închisoare, însă după numai doi ani și șase luni a trecut prin comisia pentru eliberare condiționată și a primit voie să părăsească penitenciarul mai repede.
Doi ani de chin pentru mama victimei şi doi ani de tergiversări juridice pentru Adrian Cocoană. Pe 19 august 2008, Lucian Reja era accidentat mortal pe Calea Aradului din Timişoara, de un Ferrari condus de Adrian Cocoană, care gonea pe străzile din oraş. Mai mult, Cocoană a fugit de la locul accidentului şi s-a prezentat la poliţie la mai mult de 24 de ore de la accident. În luna iulie a acestui an, Cocoană a primit 4 ani de închisoare. Pedeapsă la care acesta, nemulţumit, a făcut recurs, aşa că este în continuare în stare de libertate...
Judecătorul craiovean Bogdan Diaconescu, fiul fostului prefect de Olt şi deputat Marin Diaconescu, a fost reţinut, luni seara, de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova, sub acuzaţia de luare de mită.
Procesul în care este implicat şoferul Ferrariului ucigaş revine la Timişoara. Luni, la Tribunalul Timiş, magistraţii vor audia un martor cheie al cazului în care Adrian Cocoană este acuzat că, în timp ce se afla la volanul unui Ferrari, l-a ucis pe tânărul Lucian Reja.
Mama tânărului Lucian Reja, cel care a fost
omorât de şoferul unui Ferrari în august
anul trecut, la Timişoara, vrea ca în locul
în care copilul ei a fost lovit de maşină
să fie amplasată o placă comemorativă,
în memoria lui. Femeia a demarat deja procedurile
pentru a primi aprobările necesare şi,
până la împlinirea unui an de la
producerea accidentului, speră că monumentul va
fi la locul lui.
Capitală Culturală
Filarmonica Banatul Timișoara propune două zile de blues și jazz, un eveniment ce marchează 35 de ani de istorie a Galei Kamo. Programul ediției cuprinde un concert de jazz simfonic susținut de Elena Mîndru împreună cu Orchestra Filarmonicii, o întâlnire dedicată istoriei festivalului, un concert Bega Blues Band & Guests și prezența la Timișoara a Budapest Orchestra Project.
Eveniment
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.
Ştiri din Timiș
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.
Ştiri din Timiș
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.
Ştiri din Timiș
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.
Mapamond
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian.
4
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis.
1