Handbaliştii timişoreni se întorc de la Cluj-Napoca cu traista goală deşi îşi făcuseră vise că pot obţine măcar un punct pe terenul uneia dintre codaşele Ligii Naţionale. Clujenii s-au impus însă cu 27-26 şi au pus capăt seriei de două victorii succesive a studenţilor.
Cluj-Napoca, oraşul rival Timişoarei în cursa către titlul de candidat la titlul de Capitală Culturală a Europei, îşi face campanie în chiar centrul urbei noastre. Un panou publicitar amplasat vizavi de Muzeul Banatului îi îndeamnă pe timişoreni să pornească „la pas prin oraşul comorilor” şi, implicit, să susţină candidatura Clujului la râvnitul titlu în 2020.
Localitatea Mărgău de lângă Cluj va deveni în data de 28 august baza unei noi etape Suzuki Challenge, evenimentul care reunește comunitatea de posesori ai modelelor Suzuki pentru o competiție amicală organizată la standardele Campionatului Național de Off-Road din România.
Adrian Hădean, un cunoscut blogger clujean, a gătit 800 de porţii de mâncare pentru copiii de la o grădiniţă din Cluj-Napoca folosind mai puţin de o jumătate de litru de ulei. Experimentul a făcut parte dintr-un program iniţiat de primărie privind alimentaţia sănătoasă.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a înaintat Parchetului două plângeri penale împotriva a două firme din municipiul Cluj-Napoca la care au fost descoperiţi zeci de angajaţi fără forme legale.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.