Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că propunerea sa pentru viitorul premier este Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care este totodată şi candidatul Partidului Liberal Reformator la Preşedinţie, a afirmat, joi, la Timişoara, că Iohannis nu are experienţa necesară pentru a ocupa funcţia de Preşedinte al României. Însă, chiar dacă este contracandidatul său, Tăriceanu îl vede pe Victor Ponta drept favorit pentru a câştiga alegerile prezidenţiale.
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Partidului Liberal Reformator, a propus o nouă suspendare a preşedintelui României, Traian Băsescu, deşi până la alegerile prezidențiale nu mai e mult, acestea având loc în 2 noiembrie. Nicolae Robu, care ocupă funcția de vicepreședinte PNL la nivel național, critică dur acest demers, pe care îl califică drept unul de un ridicol greu de depășit.
Șase deputați național-liberali și-au anunțat, duminică, demisia din partid. Aceștia au spus că vor trece la formaţiunea pe care o va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că președintele Traian Băsescu nu se numără printre invitații la evenimentele organizate cu ocazia aniversării a 150 de ani de activitate a Senatului. Tăriceanu a explicat că nu s-a vrut să se creeze un moment penibil, din moment ce Băsescu militează pentru un Parlament unicameral.
Sănătate
Sezonul polenului de ambrozie se apropie de perioada cu cea mai mare concentrație de alergeni, iar medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara atrag atenția că expunerea poate provoca sau agrava afecțiuni respiratorii, în special în rândul persoanelor sensibilizate.
Ştiri din Timiș
Rezultatele repartizării computerizate la liceu au fost publicate astăzi, 22 iulie. În județul Timiș, 4.391 de absolvenți de gimnaziu au completat fișele cu opțiuni pentru admiterea la liceu, iar doi candidați nu au fost repartizați în această etapă. Elevii admiși trebuie să își depună dosarele de înscriere în perioada 23-28 iulie.
Eveniment
Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri dimineață, în localitatea Sânmihaiu Român, unde un garaj a fost cuprins de flăcări, iar focul s-a extins rapid la acoperișul unei locuințe. Pompierii din Timișoara au intervenit.
Turism
O simplă oprire pentru o fotografie îți poate strica vacanța în una dintre cele mai spectaculoase destinații turistice din Italia. Autoritățile din localitatea Portofino, regiunea Liguria, îi avertizează pe vizitatori că staționarea în anumite zone poate fi sancționată cu amenzi de până la 275 de euro.
Ştiri din Timiș
Festivalul LA PAS / Slowing Down revine la Timișoara în perioada 9-11 octombrie, cu o nouă ediție dedicată hranei sustenabile, patrimoniului gastronomic și relației dintre alimentație, comunitate și schimbările climatice. Evenimentul, organizat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, va avea loc în grădina Institutului Francez din Timișoara, iar accesul publicului va fi gratuit.
Horoscop
Pe măsură ce ne apropiem de mijlocul verii, energia cosmică se schimbă. În data de 22 iulie, Soarele părăsește zodia Racului pentru a intra în propriul său domiciliu, zodia Leu. Acest tranzit deschide un nou capitol energetic, marcat de vitalitate, iubire, creativitate și o poftă intensă de viață.
Femei în funcții-cheie
Liliana Oneț este una dintre cele mai experimentate femei din administrația publică timișeană. Aceasta a ocupat de două ori funcția de subprefect al județului Timiș și a condus Instituția Prefectului, inclusiv într-una dintre cele mai dificile perioade: pandemia de Covid-19. Astăzi, spune că experiența i-a confirmat un lucru: femeile sunt adesea nevoite să demonstreze mai mult decât bărbații pentru a câștiga aceeași încredere, însă competența și rezultatele sunt cele care rămân, dincolo de orice prejudecată.
1
Utile
Miercuri, 22 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.