Daruri, felicitări, inaugurări. Toate acestea au făcut parte, luni, din evenimentul de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Timiş.
Șoc pe scena politică din Timiș. Fostul lider PSD Timiș, senatorul Ilie Sârbu și-ar putea anunţa candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş. Liderul senatorilor PSD nu exclude această variantă, dar spune că încă nu a luat o decizie finală.
Consilierii judeţeni au decis, joi, să nu plătească 1,8 milioane de euro până pe 31 martie clubului Politehnica Timişoara, dar să continue negocierile pentru preluarea întregului pachet de acţiuni ale echipei de fotbal. În aceste condiţii, nu este sigur dacă Poli Timişoara îşi va putea obţine licenţa pentru a activa în sezonul următor în Liga 1.
Tensiuni în Consiliul Judeţean Timiş pe tema închirierii Stadionului „Dan Păltinişanu” către Poli Timişoara. Consilierii judeţeni din opoziţie au fost nemulţumiţi de faptul că echipa de fotbal a acumulat datorii de circa 235.000 de lei. Din cauza discuţiilor, iniţial, proiectul de prelungire a contractului de închiriere a fost respins, punând în pericol licenţierea echipei. În premieră, votul a fost reluat.
Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Excelenţa Sa Martin Harris, se va afla pentru două zile la Timişoara, în această săptămână, unde va avea întâlniri cu oameni de afaceri britanici şi cu oficialităţi locale.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 14 februarie, lăsați clasica cină romantică în plan secund și transformați Valentine’s Day într-o experiență de neuitat: descoperiți orașul într-un tur ghidat, evadați la un film captivant, bucurați-vă de un concert live sau dansați până târziu la un party alături de persoana iubită.
Eveniment
Un bărbat este căutat de urgență în Lacul Surduc, după ce a fost semnalată posibila sa dispariție în apă. Pompierii au declanșat o operațiune de căutare, mobilizând scafandri și mai multe bărci, inclusiv una dotată cu sonar.
România
O nouă inițiativă legislativă urmărește introducerea disciplinei „Educație media și digitală” în programa școlară, la nivel de gimnaziu și liceu, iar Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) apreciază această propunere, dar atrage atenția că educația media ar trebui să fie abordată transversal și în toate ciclurile școlare, nu doar la nivel gimnazial și liceal.
2
România
România se numără printre țările din Uniunea Europeană cu cele mai multe zile de vacanță pentru elevi, cu 117 zile libere cumulate în anul școlar 2025-2026, depășită în UE doar de țările baltice și Malta. Această poziționare este confirmată de datele Eurydice, citate de Edupedu.ro.
1
Ştiri din Timiș
Reforma sistemului de sănătate, cu accent pe pacient, și integrarea inteligenței artificiale în spitale au fost temele centrale ale conferinței organizate vineri, 13 februarie, la Timișoara, de Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Printre cei prezenți s-a aflat și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
3
Ştiri din Timiș
Alfred Simonis comentează decizia Curții de Apel Timișoara privind conflictul de interese al primarului Dominic Fritz: spune că sancțiunile trebuie să fie proporționale, dar amintește că legea s-a aplicat și altora, inclusiv în Timiș. Useristul Sorin Șipoș dă, totuși, exemple în care ANI nu și-a făcut treaba pe spețe mai evidente.
România
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Capitalei, scrie Agerpres.
4
Utile
Primăria Timișoara introduce, de săptămâna viitoare, restricții rutiere pe Gheorghe Lazăr, Louis Pasteur și bulevardul Liviu Rebreanu. Traficul va fi închis noaptea sau restricționat pe tronsoane, din cauza mai multor tipuri de lucrări.