După săptămâni în care demisia Roxanei Iliescu din Partidul Mișcarea Populară și din Consiliul Județean Timiș era sub semnul întrebării, acum aceste lucruri au devenit oficiale. Prefectul de Timiș, Eva Andreaș, a emis ordinul de încetare a mandatului pentru Roxana Iliescu, vicepreședinte al CJ Timiș.
Consiliul Județean Timiș alocă bani din buget pentru semifinala Eurovision care va avea loc la Timișoara. Primăria din urbea de pe Bega deja a făcut acest pas. Evenimentul va avea loc în 28 ianuarie. Călin Dobra, liderul CJ Timiș, spune că, în viitor, este posibil să se organizeze chiar o finală Eurovision România în urbea de pe Bega.
România
„Înghețarea” pensiilor este ilegală. Indexarea valorii punctului de referință nu este un cadou de la guvern, nu e un gest de generozitate al politicienilor sau o „pomană” de la stat, ci este o obligație legală asumată, imperativă, fără echivoc și care nu poate ignorată.
Ştiri din Timiș
Timișoara devine, în 18 februarie, capitala alpinismului românesc. Horia Colibășanu, singurul român care a urcat cei mai periculoși cinci munți ai lumii fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor, prezintă filmul documentar „Nanga Parbat 2025”, miercuri, de la ora 19.00, în Aula Magna a Universității de Vest. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Poetul Robert Șerban este succesorul regretatului critic literar Cornel Ungureanu în funcția de președinte al Uniunii Scriitorlor din România (USR), în urma voturilor acordate, astăzi, de colegii de breaslă. În proiectul său electoral, intitulat „Literatura, prezență vie în Banat”, Robert Șerban a pledat pentru întinerirea filialei prin cooptarea de noi scriitori, pentru o voce percutantă a scriitorimii și o mai mare implicare în comunitate, pentru „solidaritate, generozitate și bun-simț”.
Eveniment
O scenă de o violență extremă s-a petrecut într-o locuință din satul Lenauheim, unde o femeie a fost lovită în repetate rânduri cu un baros de către concubinul său. Victima a suferit răni grave, iar bărbatul este acum arestat preventiv pentru tentativă de omor.
Ştiri din Timiș
Aproape patru din zece mașini verificate anul trecut în trafic, la nivel național, aveau deficiențe tehnice majore sau periculoase. Datele făcute publice de Registrul Auto Român (RAR) arată o realitate îngrijorătoare, iar județul Timiș nu face excepție.
1
Ştiri din Timiș
DRDP Timișoara a desființat două accese realizate ilegal din proprietăți private pe DN 59, între Timișoara–Șag și Șag–Pădureni. Racordurile nu aveau autorizații și puneau în pericol siguranța rutieră.
1
Ştiri din Timiș
Timișoara se pregătește pentru cea mai așteptată săptămână a pasionaților de tehnologie și inovație. ITFest Timișoara 2026, organizat de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), își deschide oficial înscrierile. Evenimentul va avea loc în perioada 9-15 martie 2026, în mai multe locații din oraș.
Ştiri din Timiș
Irineu Darău a venit la Timișoara pentru discuții cu mediul de afaceri despre atragerea de investiții în industria de apărare și tehnologii dual-use, inclusiv prin programul european SAFE. Primăria vrea localizarea producției în oraș.
10