Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş a anunţat că timişenii vor avea la dispoziţie mai mulţi bani pentru medicamente compensate, pentru medicamentele necesare bolilor din programele naţionale, dar şi pentru dispozitive medicale.
Ministrul Cseke Attila s-a întâlnit, vineri, cu primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, cu prefectul de Timiş, Mircea Băcală, cu directorul DSP Timiş, Horia Vermeşan, cu directorul CJAS Timiş, Cristian Careba, cu preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, şi cu senatorul Gheorghe David, pentru a discuta despre problemele legate de sănătate din judeţ.
Din cauza faptului că din ce în ce mai multe persoane beneficiare de ajutor social solicită Casei de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş adeverinţe de asigurat, reprezentanţii instituţiei susţin că nu pot onora aceste solicitări dacă primăria care acordă ajutorul social nu a depus încă listele cu persoanele care primesc ajutor social, atât în format electronic, cât şi pe hârtie.
În luna mai a acestui an, 318 persoane au solicitat informaţii la Tel Verde al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiş. Dintre acestea, în cele mai multe cazuri, 146, apelanţii au solicitat informaţii cu privire la modalitatea de asigurare a unei persoane neasigurate şi la modalitatea de depunere a declaraţiilor lunare.
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) a luat la control medicii din Timiş, domeniul vizat fiind cel al concediilor medicale. Astfel, corpul de control al CJAS Timiş a verificat aleatoriu 36 medici de familie şi specialişti şi a aplicat amenzi de peste 200.000 de lei.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.