Consiliul Judeţean Timiş i-a premiat, marţi, pe sportivii care au făcut onoare judeţului în acest an. Cupe, diplome, plachete, premii în bani, toate au ajuns în mâna sportivilor care s-au luptat pentru performanţă în acest an. Lupta continuă, dar banii vor fi mai puţini, cel puţin dintr-o direcţie.
Consiliul Judeţean Timiş îşi va închide porţile pentru public, începând de marţi, 17 decembrie. Funcţionarii vor avea liber până la începutul lunii ianuarie.
Liviu Dragnea, vicepremierul României, se află vineri la Timişoara, unde participă la o întâlnire cu primarii din judeţ, pentru a le afla problemele pe care le au, mai ales cele legate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, nu a scăpat ocazia de a-i cere încă o dată finanţare vicepremierului pentru proiectele arzătoare ale Timişului.
Consilierul judeţean PDL Marius Martinescu crede că în mandatul de un an al administraţiei judeţene nu s-au realizat decât... promisiuni. Mai mult, Martinescu crede că viitorul credit pe care-l va lua Consiliul Judeţean Timiş trebuie cheltuit cu... cumpătare.
Peste 300 de case vor putea fi alimentate cu energie electrică „verde”, după ce lângă Şandra a fost deschis un parc fotovoltaic pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții și la filme.
Mapamond
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, dintre care șapte grav, după ciocnirea a două tramvaie în orașul german Gelsenkirchen. Trei victime sunt în stare critică, iar autoritățile investighează cauzele accidentului.
România
Dunărea a atins joi un nou minim istoric al debitului, de 1.400 mc/s, nivel care se va menține cel puțin până pe 12 august. Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, situația rămâne critică, iar 141 de localități din țară se confruntă cu restricții la alimentarea cu apă.
Ştiri din Timiș
Maestrul Senju Einojo, director al școlii Nihon Buyo Senju din Japonia, artist cu o remarcabilă carieră în dansul tradițional japonez, va deschide cea de-a treia ediție „festivalului de vară” nipon la Timișoara, anunță organizatorii. Evenimentul propune ateliere de dans și cântec, de tatami și de shōji (uși de hârtie) și multe evenimente pentru publicul captivat de cultura niponă.
Capitală Culturală
Programul de concerte Orgile Cetății continuă cu una dintre cele mai emoționante creații ale repertoriului baroc: Stabat Mater de Giovanni Battista Pergolesi.
Ştiri din Timiș
Elevii și cadrele didactice din Dudeștii Noi vor beneficia de o școală reabilitată, modernizată și extinsă, în urma unei investiții de aproximativ 15,5 milioane de lei. Proiectul, finanțat din fonduri europene, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și al administrației locale, a fost finalizat după aproape șase ani de la semnarea primului contract de finanțare.
Ştiri din Timiș
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara lansează cea de-a treia ediție a campaniei „Un ghiozdan pentru fiecare!”, prin care își propune să strângă ghiozdane și rechizite pentru peste 150 de copii din familii vulnerabile. Donațiile pot fi făcute începând de mâine, 7 august.