STPT, RATT, aceeași chestie! Fosta regie condusă de Ioan Goia scoate mijloacele de transport în comun în trafic în funcție de nevoie. În condițiile în care călătorii nu validează biletele, ei nu sunt luați în calcul, așa că numărul vehiculelor scade, în funcție de linie. O spune primarul Nicolae Robu, care transmite că și călătorii au vina lor pentru faptul că tramvaiele și autobuzele circulă cu o frecvență mai redusă.