Firma contractată de Primăria Timişoara să realizeze studiul de fezabilizate şi proiectul pentru viitorul pasaj rutier din Piaţa Victoriei şi reorganizarea circulaţiei în centru a predat în sfârşit documentaţiile, anunţă oficialii municpalităţii, la mai bine de un an şi jumătate de la atribuirea contractului. În jurul centrului se va circula în sens unic, în sens invers faţă de cum se circulă acum prin faţa primăriei, pe strada Sf. Ioan vor avea acces doar pietonii şi mijloacele de transport în comun, iar prin pasajul subteran doar maşinile mici.